Șofer român amendat cu 9.000 de euro în Italia. Transporta carne în condiții ilegale

Un șofer român în vârstă de 46 de ani a primit în Italia o amendă în valoare de 9.000 de euro pentru mai multe contravenții în timp ce se afla la volanul unui camion care transporta în condiții ilegale carne, la Aprilia, în apropierea Romei.

În dimineața zilei de 5 decembrie, o patrulă a Poliției Rutiere din Aprilia, în frunte cu inspectorul Massimiliano Corradini, a oprit un camion destinat transportului de mărfuri în regim de temperatură controlată, pe șoseaua Pontina, în apropiere de Aprilia.

Pe lângă sancționarea excesului de viteză, agenții de poliție au mai constatat din verificările efectuate nereguli în legătură cu documentația vehiculului și a mărfurilor transportate, provenite de la o companie din Velletri. În camion se aflau sute de kilograme de carne proaspătă, tăiată în jumătăți și sferturi, parțial ambalată, de origine bovină și porcină, dar nici șoferul și nici autovehiculul nu aveau autorizațiile necesare pentru un astfel de transport.

Societatea care organizase transportul de carne nu avea autorizație de mediu, încălcând normele igienico-sanitare și nu făcuse transferul de proprietate al camionului Fiat în chestiune. Șoferul nu deținea autorizația de transport mărfuri, în conformitate cu art.46 din Legea 298/74, deoarece el mai fusese sancționat pentru aceleași contravenții în trecut. Nu era pentru prima dată când se urca la volanul unui camion cu marfă și nu avea actele necesare unui astfel de transport.

Pentru toate aceste motive, șoferul român a primit o amendă de 9.000 de euro, iar camionul a fost pus sub sechestru. Autoritățile au dispus controale și investigații la compania din Velletri care organizase transportul de carne.
Citeşte întreaga ştire:https://www.rotalianul.com/sofer-roman-amendat-cu-9-000-de-euro-in-italia/