Spania. O româncă și partenerul ei au maltratat zeci de căței. Le-au tăiat corzile vocale și îi țineau în condiții groaznice

Garda civilă a arestat două persoane, un bărbat de naționalitate britanică, de 69 de ani, și o româncă, de 50 de ani, care se ocupau de o crescătoare de câini în Santa Fe (Granada). Cei doi sunt acuzați de mutilarea a zece animale pe care le avea în vânzare, cărora le-au tăiat corzile vocale. În crescătorie se aflau la momentul descinderilor agenților aproximativ 500 de câini de rase diferite.
Investigațiile au început anul trecut, pe 21 noiembrie, la Vegas del Genil (Granada), unde agenții Serviciului de Protecție a Animalelor (SEPRONA) au descoperit o canișă clandestină în erau mai mulți căței din rasa pomeranian și bichon. Atunci, agenții au descoperit că la acea crescătoare se aflau 98 de câini de rase diferite, Pudeli, Pomeranian, Chihuahua, Bichon și Spitz german, aparent bine îngrijiți și în stare bună de sănătate. Însă unii nu puteau lătra, deoarece aveau corzile vocale tăiate. Ulterior, în cadrul investigațiilor, agenții SEPRONA au descoperit că unii dintre câinii aparținuseră unei alte canișe din Santa Fe, unde au fost crescuți clandestin, relatează efeverde.com.

Din acest motiv, agenții au decis să inspecteze canișa Santa Fe, împreună cu trei medici veterinari de la Biroul Regional Agrar. Aici au descoperit 479 de câini de rase diferite, dintre care zece aveau corzile vocale tăiate. Datorită colaborării cu Colegiul Medicilor Veterinari din Granada, câinii mutilați au fost transferați la o clinică veterinară din Santa Fe pentru a fi examinați și pentru a se vedea dacă le-au fost tăiate corzile vocale. Rapoartele veterinare au stabilit că cei zece câini examinați au suferit operații de înlăturare a corzilor vocale. Aceasta este o practică chirurgicală care necesită anestezie generală, cunoștințe de anatomie, chirurgie și farmacologie și că, dacă nu este efectuată de un medic veterinar și în scop terapeutic, este considerată abuz față de animale.

Pe de altă parte, Garda Civilă a mai descoperit că la 21 de câini le-au fost implantate microcipurile altor căței, acțiune menită să ofere acoperire legală animalelor de origine necunoscută.

Presupușii făptași sunt acuzați de infracțiuni legate de protecția animalelor, abuz față de animale și 21 de infracțiuni de falsificare a documentelor. De asemenea, proprietarul canișei este acuzat de că a angajat ca medic veterinar o persoană care nu avea studii medicale.

Pe de altă parte, Curtea de la Zaragoza a respins apelul depus de reprezentantul legal al cuplului de crescători de câini, anchetat pentru abuz de animale, și a dispus verificarea probelor împotriva celor doi. Crescătorii, un bărbat de naționalitate britanică, de 69 de ani, și o româncă, de 50 de ani, sunt cercetați de agenții Serviciului de Protecție a Animalelor din cadrul Gărzii Civile, încă din luna mai a anului trecut, după la ferma lor au fost găsiți 544 de căței de rase diferite, care erau ținuți în condiții deplorabile. Oamenii legii au stabilit că anterior ferma era destinată creșterii iepurilor și că toi cățeii erau ținuți în cuștile mici utilizate pentru iepuri.
Decizia Curții Zaragoza se bazează pe argumentele avocatului Jorge Piedrafita, reprezentantului Asociației Naționale pentru Drepturile și Libertății Animalelor, care a insistat cu privire la existența probelor de infracțiune a crescătorilor. Într-o declarație, Piedrafita a anunțat că va solicita „pedeapsa maximă” pentru cei cercetați și că va exercita o acuzație „implacabilă” în fața „faptelor execrabile care pun în pericol sănătatea animalelor”.
Citeste mai mult:https://www.stiridiaspora.ro/spania-o-romanca-si-partenerul-ei-au-maltratat-zeci-de-catei-le-au-taiat-corzile-vocale-si-ii-tineau-in-conditii-groaznice_462018.html