Spania. Trei români, prinși după o urmărire ca în filme: Aveau o avere asupra lor

Agenții Gărzii Civile spaniole au arestat trei români, membri ai unei bande specializate în furt din locuințe, acuzați de cel puțin 18 atacuri în locuințe.
După ce au fost surprinși în timp ce încercau să dea o lovitură în provincia Salamanca, hoții au fugit și au fost interceptați pe A-66, în Provincia Cáceres, și prinți de autorități după o urmărire ca în filme.

Operațiunea polițiștilor din Salamanca a prin contur după mai multe jafuri în locuințe, săvârșite în luna februarie. Investigatorii au reușit să identifice făptuitorii – români stabiliți în provincia Huelva, care însă atacau casele din Salamanca și din alte locații pe teritoriul național cu „unicul scop de a pătrunde în case și de a fura bijuterii și bani”, potrivit 20minutos.es.

Recent, anchetatorii primiseră informații cum că membri ai grupului se aflau în provincia Segovia, unde urmau să dea o nouă lovitură. Trei membri ai grupării au fost prinși pe 6 iulie, când, după comiterea unui jaf în orașul Salamanca, au fost interceptați pe autostrada A-66, în provincia Cáceres, când se întorceau în Huelva. Cei trei români reținuți sunt R.M.C, de 20 de ani; C.M, 28; și C.M, de 25 de ani, acuzați de cel puțin 18 furturi din locuințe comise în provinciile Salamanca, León, Segovia, Valladolid, Cáceres, Huelva, Córdoba și Ciudad Real.

La momentul arestării lor, „numeroase bijuterii” provenind din trei jafuri care au avut loc cu o zi înainte, două în provincia Segovia și una în cea din Valladolid.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/spania-trei-romani-prin-i-dupa-o-urmarire-ca-in-filme-aveau-o-avere-asupra-lor_447162.html