SUA: Rusia și China profită de pandemie pentru a-și promova interesele în Europa
Rusia şi China profită de urgenţa provocată de pandemie pentru a-şi promova interesele în Europa, a avertizat secretarul american al apărării, Mark Esper, într-un interviu pentru cotidianul italian La Stampa, descriind ca ‘maligne’ eforturile Chinei de a promova echipamentele de telecomunicaţii ale companiei Huawei, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Statele Unite ‘sunt conştiente că unele (state) vor încerca să folosească pandemia ca mijloc de a investi în industria şi infrastructura critice, cu efect asupra securităţii pe termen lung’, a declarat Esper în ediţia de luni a publicaţiei italiene, întrebat dacă Rusia şi China încearcă să câştige influenţă în Italia prin trimiterea de ajutoare.
‘Oponenţii politici vor încerca, aproape cu certitudine, să-şi folosească resursele pentru a-şi promova interesele şi a crea divizări în NATO şi Europa. Huawei şi 5G sunt un exemplu important al acestei activităţi maligne a Chinei’, a adăugat el.
Comentariile lui Esper survin în contextul în care oficiali americani acuză China pentru izbucnirea pandemiei. Duminică, secretarul de stat Mike Pompeo a declarat că Washingtonul deţine dovezi că virusul provine dintr-un laborator chinez, ceea ce Beijingul dezminte cu putere.
Atât China, cât şi Rusia au oferit sprijin Italiei, trimiţând doctori, echipamente medicale şi măşti de protecţie.
SUA le cer de mai multă vreme statelor să boicoteze Huawei, cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii, în ce priveşte construirea de reţele 5G, şi să monitorizeze echipamentele provenite de la o altă firmă chineză, ZTE.
Potrivit Washingtonului, echipamentele ar putea fi folosite de China pentru spionarea telecomunicaţiilor. Huawei şi ZTE neagă că echipamentele lor ar prezenta riscuri de securitate.
‘Dependenţa de furnizorii chinezi ar putea face sisteme cruciale vulnerabile la întrerupere, manipulare şi spionaj. Aceasta ar pune în pericol capacitatea noastră de a comunica şi de a pune în comun informaţii’, a adăugat Esper.
Asistenţa furnizată de Rusia, ce a inclus şi personal medical militar, a atras atenţia asupra sprijinului limitat primit de Italia din partea Uniunii Europene, iar diplomaţi şi responsabili ai UE şi ai NATO au văzut în ea o manevră geopolitică.
Citeşte întreaga ştire:https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua-rusia-si-china-profita-de-pandemie-pentru-a-si-promova-interesele-in-europa-1301593