UE: Ieșirea din criza coronavirus va reuși doar împreună

Cu pași mici și coordonați spre depășirea crizei – aceasta este recomandarea Comisiei Europene. Comisia nu are un calendar concret, doar multe sfaturi bune, relatează Bernd Riegert de la Bruxelles.
„Vecinii buni vorbesc unii cu alții”, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la conferința sa de presă virtuală de la Bruxelles. A fost un apel la adresa celor 27 de state membre, în vederea coordonării, pe cât posibil, a măsurilor de relaxare a restricțiilor impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus. „Ne așteptăm cel puțin ca țările să își informeze vecinii și să anunțe CE cu privire la modul în care vizează reducerea măsurilor de protecție”, se spune într-un proiect de strategie al Comisiei, prezentat la Bruxelles de Ursula von der Leyen și de președintele Consiliului European, Charles Michel.

„Nu prea are sens ca o țară să-și deschidă magazinele, în timp ce țara vecină să le mențină închise. Atunci oamenii vor merge peste graniță la vecini să cumpere de acolo și avem astfel noi mișcări”, a descris von der Leyen dificultățile în ceea ce privește redeschiderea frontierelor interne din Uniunea Europeană. „Este în interesul cel mai acut al statelor membre să avem din nou o piață unică funcțională fără granițe”, a adăugat șefa executivului comunitar.

Recomandări, nu ordine

Comisia Europeană nu deține atribuțiile necesare pentru a emite ordine statelor membre când vine vorba de politica de sănătate. Acestea decid singure. Comisia de la Bruxelles recomandă însă, fără indicii privind anumite date în care ar trebui implementate măsurile, ca relaxarea restricțiilor anti-coronavirus să se facă în funcție de următoarele precondiții:

– din punct de vedere epidemiologic, rata infectărilor scade și se stabilizează în această direcție;

– evitarea suprasolicitării sistemelor medicale din fiecare țară în parte;

– posibilitatea de a urmări, identifica și stopa la timp noi surse de infecții.

Relaxarea măsurilor de protecție ar trebuie să fie graduală și să vizeze izolarea și protejarea persoanelor cu grad de risc ridicat, precum vârstnicii și persoanele suferinde de alte boli, și facilitarea revenirii la viața normală a restului populației. În acest sens, trebuie extinsă testarea celor suspectați de infectare și dezvoltată pe cât posibil o aplicație comună de supraveghere pentru toate statele membre – și nu 27 de aplicații diferite.

Reactivarea pieței comune

Ursula von der Leyen a pledat pentru anularea treptată a controalelor și restricțiilor de călătorie la granițele interne din UE, pentru a permite reactivarea unei piețe comune perfect funcționale. Acest lucru va mai dura însă cu siguranță mai multe luni. Potrivit CE, ar fi nevoie de un efort coordonat pentru a redeschide și frontierele externe ale Uniunii pentru călătoriile și schimbul de mărfuri cu regiunea Balcanilor, America, Asia și Africa.

Strategie de reconstrucție săptămâna viitoare

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a promis că șefii de stat și de guverne din cele 27 de țări membre vor elabora la summitul de săptămâna viitoare un plan de reconstrucție a economiei europene. „Nimeni nu poate spune acum de cât de mulți bani va fi nevoie în cele din urmă”, a precizat Michel. Președinta CE von der Leyen a arătat că țările membre și UE luate la un loc ar fi mobilizat până acum enorma sumă de 3000 de miliarde de euro, pentru a salva locurile de muncă și a permite economiei un fel de „hibernare” pe timpul crizei. Această sumă ar fi finanțată pe moment prin contractarea de noi datorii de stat.

Charles Michel a anunțat că UE va prelua după pandemie rolul de resuscitare a economiei globale. „Avem nevoie și de o strategie bine pusă la punct privind Africa pentru perioada de după criză”, a declarat președintele Consiliului European, fără a intra în detalii.

Deosebiri între statele membre

Între timp, statele membre aplică măsuri foarte diferite de relaxare a regulilor anti-coronavirus. În Danemarca s-au deschis deja școlile din învățământul primar. În Austria s-au redeschis anumite magazine, în timp ce în Franța totul rămâne închis până pe 11 mai. În Suedia, barurile și restaurantele au rămas deschise tot timpul. În Germania, există de la land la land măsuri diferite privind interdicțiile de ieșire în public.

CE nu a putut da un răspuns clar la întrebarea dacă măștile de protecție ar trebui purtate peste tot, așa cum a decis, de exemplu, Austria. „Este clar că prioritate la măști trebuie să aibă angajații din sistemul medical”, a declarat Ursula von der Leyen. În alte domenii, „măștile ar putea fi un instrument bun, atunci când sunt disponibile.” Von der Leyen nu s-a pronunțat însă cu privire la o eventuală obligativitate generală de purtare a măștilor. Și această decizie le-ar reveni țărilor membre. „Împreună vom învăța unii de la alții și vom ajuta astfel UE să iasă din această criză”, a punctat von der Leyen.
Citeşte întreaga ştire:https://www.dw.com/ro/ue-ie%C8%99irea-din-criza-coronavirus-va-reu%C8%99i-doar-%C3%AEmpreun%C4%83/a-53135656