Un român a fost arestat în Italia pentru că îşi bătea soţia şi copilul. Poliţiştii au confiscat şi un fierăstrău cu care îşi ameninţa familia

Un român în vârstă de 46 de ani care locuieşte în Voghera, Italia, a fost arestat vineri după-amiază de poliţişti, pentru violenţă în familie. Bărbatul era beat şi îşi ameninţa victimele cu un fierăstrău.
În urma unei cereri de intervenţie pentru violenţă domestică, primită pe 112 NUE, Centrul Operaţional al Companiei Voghera a trimis o patrulă Radiomobile Aliquota într-o casă din centrul oraşului Iris, relatează Triestecafe. Potrivit sursei citate, intervenţia imediată a poliţiştilor a evitat cel mai rău lucru care se putea întâmpla, deoarece, odată ajunşi în casă, carabinierii au întrerupt atacul bărbatului împotriva soţiei şi copilului său, găsind şi confiscând un fierăstrău folosit pentru a-şi ameninţa victimele. Românul, care se afla în stare ebrietate, a fost imediat reţinut. Soţia le-ar fi spus poliţiştilor că îndură astfel de tratamente de aproximativ doi ani, de multe ori în faţa copiilor ei şi că nu a avut niciodată curajul să-l dea pe mâna autorităţilor. Poliţiştii au activat apoi procedurile prevăzute de aşa-numitul protocol „Cod roşu”, pentru protecţia femeilor şi a copiilor, în timp ce bărbatul a fost arestat şi dus la închisoarea din Pavia, unde urma să fie interogat de magistraţi.

Citeste mai mult:https://adevarul.ro/international/europa/un-roman-fost-arestat-italia-isi-batea-sotia-copilul-politistii-confiscat-fierastrau-isi-ameninta-familia-1_604de8965163ec4271e16757/index.html