Vibo Marina, Italia: lacrimi și tristețe la funeraliile unei mame

Vibo Marina, un orășel de pe coasta Calabriei, s-a oprit din viață zilele acestea pentru a-și lua rămas-bun de la Romania Piccolo, 42 de ani. Femeia a murit după o hemoragie foarte gravă și internarea la spitalul Jazzolino din Vibo Valentia. Sute de oameni au umplut biserica, iar lângă sicriu au stat soțul Bruno Virdò și fiul lor, Domenico, de doar patru ani.

Trandafiri albi și o tăcere grea

Funeraliile au fost celebrate de don Enzo Varone, parohul care a oficiat slujba. În biserică nu mai era loc. Afară, oamenii așteptau cu trandafiri albi și baloane de același alb. Când sicriul a fost scos, mulțimea a rămas în tăcere, strânsă într-o îmbrățișare fără cuvinte. Alături de Romania au mers Bruno și surorile ei, iar acordurile fanfarei locale au însoțit cortegiul prin oraș.

Scena spune multe despre felul în care funcționează comunitățile mici din sudul Italiei, unde drama unei familii devine a tuturor. În peninsulă, unde trăiește cea mai numeroasă comunitate de români din diaspora, astfel de momente arată cât de strâns se leagă oamenii în jurul unei pierderi.

„Romania era totul pentru noi”

Cu puține ore înainte de înmormântare, Bruno a vorbit pentru publicația locală Il Vibonese. „Romania era totul pentru noi. Pentru mine și pentru fiul meu era totul”, a spus el. O descria ca pe „o femeie mare, plină de soare”, care vorbea și glumea cu toată lumea.

Ambii soți lucrau ca personal auxiliar în școli („collaboratori scolastici” — angajați care se ocupă de supraveghere, curățenie și sprijin în unitățile de învățământ). Aveau o viață simplă, făcută din muncă și familie. „Primul nostru proiect era să ne creștem fiul, să ducem mai departe familia și munca. Aveam încă atâta viață în față. Acum toate aceste proiecte s-au spulberat”, a mărturisit el.

Domenico a venit după unsprezece ani de așteptare, când medicii spuneau că nu vor putea avea copii. „După unsprezece ani, când ne pierdusem speranța, a venit Domenico. Bucuria vieții noastre, lumina ochilor noștri.”

Întrebările unui copil de patru ani

Cel mai greu rămâne însă pentru tată. Copilul o caută încontinuu pe mama. „Fiul meu își cere mama. Momentan nu știu ce să-i spun. Îi zic că mama este la doctor. Și el îmi răspunde: «Dar eu o vreau».”

Bruno a spus că vrea să apeleze la un psiholog pentru copii, ca să înțeleagă ce să-i spună băiatului. „Am nevoie de un sfat. Un copil de patru ani are nevoie de mama lui. Ce fac acum?” În orele de după moartea femeii, Domenico a fost lăsat în grija rudelor. Într-un apel video i-a spus tatălui: „Tati, vreau să stau cu tine”. Bruno i-a promis: „Când mă întorc, vin să te iau. Nu ne mai despărțim.”

Ancheta deschisă de Parchet

Dincolo de durere, rămân întrebările. Parchetul din Vibo Valentia (Procura — instituția italiană care coordonează ancheta penală și verifică dacă decesul a survenit din culpa cuiva) a deschis o anchetă după moartea femeii, care a urmat unei hemoragii severe și internării la spitalul Jazzolino. Deocamdată, nimeni nu a fost acuzat.

Bruno vrea să păstreze tot: video, fotografii, mesaje vocale, imagini cu mama jucându-se cu băiatul. „Voi strânge tot — ziarele, filmările, mesajele vocale. Trebuie să-i cunoască vocea mamei, să știe cine a fost mama lui. Trebuie să aibă tot.”

Iar orașul, care a venit să-și ia rămas-bun, pare să fi înțeles exact asta. Nu doar să însoțească o femeie pe ultimul drum, ci să păstreze împreună amintirea ei.

Sursa: Il Vibonese