Wizz Air a redus la două zboruri săptămânale ruta Satu Mare – Londra Luton

Compania aeriană low-cost Wizz Air și-a redus prezența pe Aeroportul Internațional Satu Mare de la patru la două zboruri săptămânale, așa cum a notat inițial site-ul local Presasm.

Zborurile prezente sunt operate în zilele de miercuri și duminică până la sfârșitul lunii martie, iar o dată cu debutul orarului de vară zborurile vor fi operate în zilele de marți și sâmbătă.

Wizz Air mărise numărul de zboruri săptămânale între Londra Luton și Satu Mare la patru frecvențe săptămânale începând cu orarul de vară 2019, după ce anterior crescuse operarea la trei frecvențe săptămânale.

Inițial, ruta Wizz Air Satu Mare – Londra Luton a debutat cu două zboruri săptămânale, cu aeronave de pe bazele din România care efectuau zboruri în W.

Ulterior, zborurile au început să fie operate de subsidiara Wizz Air din Marea Britanie, aceștia crescând frecvențele ca doar să le reducă acum.
Prețuri minime pentru zboruri de la Satu Mare spre Londra de la doar 19 EUR/segment
Multe date de călătorie pentru zborurile Wizz Air de la Satu Mare sunt la prețuri minime care pornesc de la doar 19 EUR/segment, mai ales în perioada februarie – aprilie.

Nu ar fi ca atare surprinzător ca Wizz Air să renunțe de tot la zborurile de la Satu Mare, prețurile foarte mici fiind un precursor obișnuit al acestor decizii.
Ruta Satu Mare – Londra Luton este singura rută internațională operată de pe aeroportul din nord-vestul țării.

În afară de zborul Wizz Air spre Londra Luton, singurul alt zbor regulat care decolează de la Satu Mare este zborul TAROM spre București, dar și de la această rută s-au (re)mutat o parte dintre zboruri la Baia Mare.

Aeroporturile din Nord-Vestul țării (Oradea, Satu Mare, Baia Mare) suferă de proximitatea de alte aeroporturi baze operaționale pentru companii low-cost precum Cluj-Napoca sau Debrecen. Aceste mici aeroporturi cu greu pot face față frecvențelor și diversității de rute oferite de pe aeroporturile mai mari. În plus, există suficiente cazuri în care pasagerii iau zboruri de la Debrecen deși aceleași zboruri existau și de la aeroporturile din localitatea lor.

Cum aceste aeroporturi inițial au fost făcute ca puncte de legătură cu Bucureștiul, rămâne de văzut cât de mult se pot dezvolta aceste porți aeriene în competiție cu aeroporturi regionale mai mari precum Cluj sau Debrecen. Poate, cel mai bine ar fi ca aceste aeroporturi să caute mai multe legături cu Bucureștiul sau chiar alte aeroporturi regionale importante precum Budapesta.

Citeşte întreaga ştire:https://t2t.ro/wizz-air-a-redus-la-doua-zboruri-saptamanale-ruta-satu-mare-londra-luton/