Un român judecat în Germania pentru crimă a cerut să fie condamnat la moarte. Judecătorul, însă, a luat o decizie surprinzătoare

În Germania a început procesul în care un bărbat de 38 de ani, din București, este acuzat că și-a ucis iubita, tot româncă, în locuința lor din Gütersloh, landul Renania de Nord – Westfalia.

În fața instanței, bărbatul, Nicolae I., a cerut să fie condamnat la moarte, însă judecătorii au cerut să fie expertizat psihiatric, potrivit Westfalen-Blatt.

Florentina P., 38 e ani, a fost găsită moartă pe data de 8 ianuarie în apartamentul în care locuia împreună cu Nicolae. Ancheta a stabilit că cei doi au avut o dispută verbală, el ar fi îmbrâncit-o, iar în cădere femeia s-a lovit la cap și a murit.

La primul termen al procesului, Nicolae a fost audiat. După ce a spus că Florentina l-a înșelat cu șeful din România, bărbatul a spus: „Vreau să fiu condamnat la moarte”.

Nicolae a mai spus în instanță că „niște domni” i-ar fi înscenat crima, că Florentina i-ar fi cerut să-i taie nasul, dar nu a negat nicio clipă că el a îmbrâncit-o.

Anchetatorii germani au aflat că bărbatul urma în România un tratament psihiatric. Având în vedere acest lucru, dar și faptul că, până acum, nu s-a putut stabilit o cronologie exactă a faptelor, judecătorul a cerut ca Nicolae să fie expertizat psihiatric.

Bărbatul este deținut în închisoarea Brackwede. Al doilea termen al procesului va avea loc după expertiză.
Citeşte întreaga ştire:https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/un-roman-judecat-in-germania-pentru-crima-a-cerut-sa-fie-condamnat-la-moarte-judecatorul-insa-a-luat-o-decizie-surprinzatoare-1321435