Ambasada României în Italia, feliciări pentru Alin, salvamarul devenit un EROU în Italia după ce a salvat un copil de la înec

Ambasada României în Italia l-a felicitat pe salvamarul român, numit erou de cele mai importante publicaţii din Italia după ce a salvat viaţa unui copil de 12 ani.
„Alin Stoian, un salvamar român care lucrează pe o plajă din Ostia (Roma), a salvat de la înec un copil de 12 ani după peste 15 minute de manevre de resuscitare. La fața locului a sosit ulterior un echipaj al serviciului de urgențe care a transportat minorul cu elicopterul la spitalul Bambin Gesù din Roma.

Felicitări și mulțumiri conaționalului nostru pentru simțul datoriei, curajul și expertiza de care a dat dovadă și cinstea adusă comunității românești din Italia”, a transmis Ambasada României în Italia.

Alin a devenit eroul presei în Italia, după ce a salvat viața unui copil care risca să moară înecat. Conform La Repubblica, intervenția românului de 38 de ani asupra copilului de 12 ani care s-a simțit rău în mare, la Ostia, a fost salvatoare.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/ambasada-romaniei-in-italia-feliciari-pentru-alin-salvamarul-devenit-un-erou-in-italia-dupa-ce-a-salvat-un-copil-de-la-inec_446630.html