Amenzi pentru 30 de persoane într-un restaurant românesc din Italia. Au încălcat regulile anti-COVID

Un restaurant românesc din Palermo a fost sancționat de autoritățile italiene și 30 de persoane, printre care clienți și ospătari, au fost amendate duminică, 7 februarie. Unitatea era deschisă, deși regiunea Sicilia este zonă portocalie și restaurantele rămân închise 24 de ore din 24. Sunt permise doar comenzile la domiciliu, până la ora 22:00.

Restaurantul se numește Hanul Ancuței și este situat pe strada Corso dei Mille. Polițiștii au fost anunțați printr-un apel telefonic anonim că în interior s-ar fi aflat clienți care serveau nestingheriți masa de prânz. Agenții s-au prezentat la fața locului și nu mică le-a fost mirarea când au găsit în restaurant clienți la mese și chelneri care serveau mâncăruri românești. Proprietarul s-a justificat spunând că era convins că se pot deschide restaurantele în zona portocalie, ceea ce este total eronat.
„Stăteau la mese gustând bucate tipice românești, cum ar fi sarmale, mămăligă, mici, ciorbă și cârnați, când a intervenit poliția”, scrie publicația Palermo Today.

Proprietarul restaurantului, personalul și aproximativ douăzeci de clienți au fost sancționați la finalul verificărilor efectuate de agenții secțiilor de poliție Oreto-Stazione și Brancaccio și de la Oficiul General de Prevenire și Urgență Publică. Amenzile pentru încălcarea regulilor anti-Covid s-au ridicat în total la peste 10.000 de euro. De asemenea, s-a dispus închiderea totală a activității restaurantului pentru 5 zile.

Controalele nu au relevat nicio neregulă în ceea ce privește autorizațiile de funcționare, dar vor fi efectuate investigații suplimentare în zilele următoare, specifică sursa citată. Proprietarul, după ce s-a justificat susținând că era convins că putea deschide chiar dacă se află în zona portocalie, a acceptat resemnat sancțiunile, mărturisindu-și „buna-credință”.
Citeste mai mult:https://www.rotalianul.com/amenzi-pentru-30-de-persoane-dintr-un-restaurant-romanesc-din-italia-au-incalcat-regulile-anti-covid/