Apar noi detalii în cazul româncelor, mamă și fiică, împușcate mortal în Italia de soțul femeii.

Două românce – mamă și fiică – au fost ucise luni în Italia cu mai multe focuri de armă de către soțul femeii, cetățean italian, chiar în ziua în care era așteptată decizia de divorț.
Gabriela Trandafir, 47 de ani, și fiica ei, Renata, 22 de ani, provenită dintr-o relație anterioară, au fost ucise la Cavazzona, Modena, la orele prânzului, de soțul Gabrielei, Salvatore Montefusco, 69 de ani, antreprenor în domeniul construcțiilor. Potrivit La Repubblica, cei doi soți aveau o relație foarte dificilă, femeia chiar îi făcuse mai multe plângeri la poliție pentru agresiuni, iar luni ar fi trebuit să se pronunțe divorțul lor.

„Gabriela era speriată”, a mărturisit una din prietenele ei, relatează ANSA. Renata avea și ea o relație tensionată cu tatăl vitreg. Cei doi soți aveau împreună un fiu, minor.

Salvatore Montefusco le-a împușcat pe cele două femei în bucătăria casei. Nu se știe dacă fiul celor doi soți era în casă la momentul săvârșirii crimelor. După ce le-a ucis, bărbatul a plecat într-un bar de unde a sunat la carabinieri. Autoritățile fuseseră alarmate și de vecinii care au auzit sunete alarmante venite din direcția casei cuplului.

Cele două femei au fost găsite moarte, iar Salvatore Montefusco a fost arestat. În timpul interogatoriului și-a recunoscut faptele și a mărturisit că prima dată a ucis-o pe fiica vitregă.

Renata, studentă la design vestimentar, le spusese prietenilor că tatăl vitreg este „o persoană rea” și a mărturisit că se temea de ziua în care ar fi fost pronunțat divorțul.
Citiți mai mult:https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/apar-noi-detalii-in-cazul-romancelor-mama-si-fiica-impuscate-mortal-in-italia-de-sotul-femeii-1974681