Austria – un tren cu adolescenți și copii a căzut într-un râu

Un tren cu zeci de copii și adolescenți la bord a căzut într-un râu în Austria, provocând rănirea a cel puțin zece persoane, chiar cu o zi înainte de începutul vacanței școlare. Potrivit Crucii Roșii, mai mult de zece persoane au fost rănite ușor în accidentul care a avut loc în provincia Salzburg, scrie Agerpres.

Accidentul a survenit la puțin timp după orele 07:00 (05:00 GMT), lângă Kendlbruck. Un vagon al unui tren regional a căzut aproximativ 4 metri peste terasamentul râului Mur și s-a oprit în apele lui, potrivit postului public austriac ORF. Potrivit serviciului pentru situații de urgență, șinele de tren erau acoperite cu rădăcini sau ceva similar după o furtună. Majoritatea celor 50 de pasageri erau copii sau tineri, care se duceau în orașul Tamsweg, importantă destinație pentru elevii din regiunile învecinate.
Citeşte întreaga ştire:https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/vecini/video-austria-un-tren-cu-adolescenti-si-copii-a-cazut-intr-un-rau-20284046