Danemarca. Doi români, care furau motorină din rezervoarele camioanelor aflate într-o parcare, deportați

Hoții români, care au sustras motorină din vehiculele parcate în locurile de odihnă din Taulov și Fredericia, au fost amendați, arestați și, ulterior, deportați din Danemarca. Verdictul privind expulzarea a fost pronunțat în instanță, sâmbăta trecută. Cei doi suspecți, doi cetățeni români, în vârstă de 24, și respectiv, 29 de ani, au fost condamnați pentru furt de motorină.
Furtul, de care au fost acuzați bărbații români, a avut loc pe 5 aprilie. Cei doi au sustras 1.400 galoane de motorină din vehiculele parcate în locurile de odihnă din Taulov și Fredericia

Cei doi bărbați au ajuns din România în Danemarca pe 12 martie 2021. Ulterior, au achiziționat două camioane special concepute pentru transport de lichide. Acum ambele camioane au fost confiscate.
Bărbații au fost condamnați la 60 de zile de închisoare și deportați din Danemarca. Mai mult, cei doi români nu au voie să intre în Danemarca timp de șase ani, relatează trans.info.

Români au mai fost amendați, săptămâna trecută, cu 3.500 DKK (aproximativ 163.000 HUF), pentru furturi similare de motorină, dar pedeapsa anterioară, aparent nu i-a descurajat de la alte infracțiuni.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/danemarca-hoti-romani-care-au-sustras-motorina_468785.html