Drumul către recuperare economică: Marea Britanie trebuie să împrumute 400 de miliarde de lire într-o perioadă de numai doi ani

Marea Britanie va trebuie să împrumute peste 400 de miliarde de lire într-o perioadă de numai doi ani ca urmare a recesiunii cauzate de pandemia de coronavirus, potrivit unor date publicate de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi citate de The Independent.

Anunţul vine după ce FMI a declarat că economia globală va înregistra un declin de aproape 5% în 2020, adică o pierdere în valoare de 12 trilioane de dolari, în timp ce economia britanică va scădea cu 10% până la sfârşitul anului.

În 2021, economia îşi va reveni gradual, urmând să înregistreze o creştere de aproximativ 5,4%, însă va fi cu 6,5% mai mică decât estimările pre-pandemie din ianuarie. De asemenea, FMI a avertizat că un al doilea val de infecţii cu coronavirus ar schimba masiv ritmul recuperării.
Declinul resimţit de PIB-ul Regatului Unit va fi întrecut de cifrele înregistrate în Italia şi Spania, ţări ale căror produs intern brut va scădea cu peste 12%. Cel mai probabil, deficitul va creşte până la 12,7% din PIB anul acesta, sau aproape 280 de miliarde de lire în împrumuturi (o creştere de peste 10% faţă de 2019) şi va ajunge la 6,7% din PIB în 2021, ducând împrumuturile la 400 de miliarde de lire într-o perioadă de numai doi ani.

Datoria naţională, care a scăzut la 85,4% din PIB anul trecut, va ajunge la 100% din PIB pentru prima dată din 1960 încoace şi va rămâne la acelaşi nivel şi în 2021. În consecinţă, datoria Marii Britanii va depăşi uşor media înregistrată la nivel internaţional, însă va fi cu 20% mai mare decât media economiilor dezvoltate. Prin comparaţie, datoria Statelor Unite va ajunge la 30% din PIB.
Citeşte întreaga ştire:https://www.zf.ro/business-international/drumul-catre-recuperare-economica-marea-britanie-trebuie-sa-19340474