Spania. Un român a exploatat și înșelat mai mulți muncitori pe care i-a recrutat pentru usturoi

Un român, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat vineri, în Quintanar de la Orden, provincia Toledo, Spania, după ce a fost prins de Garda Civilă cum înșela și exploata 12 muncitori sezonieri de diferite naționalități.
Conform abc.es, românul nu îndeplinea condițiile convenite în contract cu muncitorii, astfel că locuința pe care le-o dădea nu îndeplinea condițiile minime de decență, remunerația pentru munca prestată nu era conform înțelegerii inițiale, iar lucrătorii nu erau înregistrați la Securitatea Socială.

Românul lucra în gașca lui Jorge Cano Velarde, un tânăr om de afaceri în vârstă de 28 de ani.

„Românul a lucrat legal pentru mine. El a fost denunțat de persoane care s-au dus la colectarea usturoiului cu o lună mai devreme și care nu au fost plătiți. Apoi, românul a venit la mine să vadă dacă are un loc de muncă și l-am angajat”, spune șeful românului la ABC, care dă de înțeles că nu are nicio legătură cu motivele pentru care l-au arestat pe conațional.

„Garda civilă pe român l-a luat”

„Agenții au venit la fermă în căutarea lui și, în timp ce se aflau acolo, mi-au făcut și mie o inspecție”, explică el. „Echipajul meu era în ordine și a continuat să lucreze. Garda civilă pe român l-a luat”, a mai adăugat șeful românului.

Cano subliniază că evenimentele pentru care românul a fost arestat ar fi avut loc într-o fermă dedicată plantării usturoiului în municipiul Estremera din Madrid, situat la 80 de kilometri.

Garda civilă recomandă potențialilor candidați pentru astfel de locuri de muncă: să cerceteze cu atenție persoanele care oferă locul de muncă, să acorde atenție ofertelor false de muncă, să solicite în scris sau prin e-mail condițiile de muncă înainte de a semna și să citească întotdeauna cu atenție contractul, să fie atenți la datele personale care sunt furnizate prin intermediul rețelelor de socializare și să nu plătească procedurile pe care, probabil, nu doresc să le facă pentru a accelera procesul de angajare.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/spania-un-roman-a-exploatat-i-in-elat-mai-mul-i-muncitori-pe-care-i-a-recrutat-pentru-usturoi_446223.html