Evadarea spectaculoasă a unui deținut român, în Austria. Sute de polițiști îl caută de 3 zile

Sute de polițiști austrieci îl caută de trei zile pe un deținut român care a reușit să evadeze sâmbătă, la St. Pölten, în urma unei scene demne de filmele de acțiune.

Românul de 27 de ani, care se afla în închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni contra proprietății în Germania, potrivit presei austriece, a reuși să evadeze în timp ce gardienii l-au dus la un spital pentru îngrijiri medicale.

După ce a primit tratamentul, românul a reușit să scape de gardienii de la ușa cabinetului, a părăsit clădirea spitalului și a urcat într-o mașină în care îl aștepta la intrare. Gardienii au tras mai multe focuri în direcția mașinii, însă fără rezultat. Mașina a fost abandonată la ieșirea din localitate, iar deținutul și cei trei complici ai săi – doi români și un croat – ar fi urcat în două taxi-uri cu care ar fi plecat spre Viena. Cele două mașini au fost interceptate după ce un cetățean a alertat poliția. Cei trei complici au fost prinși și arestați, însă deținutul evadat nu era cu ei.

Purtătorul de cuvânt al poliției, Walter Schwarzenecker, a spus că cei trei complici ai cetățeanului român au refuzat să facă orice declarație.

Citeşte întreaga ştire:https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/evadarea-spectaculoasa-a-unui-detinut-roman-in-austria-sute-de-politisti-il-cauta-de-3-zile-1402760