Franţa: Prime de 500 şi 1500 de euro pentru românii care lucrează în spitale

Personalul spitalelor din Franţa va fi recompensat cu prime între 500 şi 1500 de euro pentru eforturile depuse în timpul epidemiei de coronavirus, decretul în acest sens fiind publicat vineri în Jurnalul oficial, transmite AFP.
Toţi membrii personalului spitalicesc vor primi câte 500 de euro, iar cei care au lucrat în zonele cele mai afectate de epidemie sau în instituţii unde au fost internaţi bolnavi de COVID-19 vor primi 1500 euro.

Această „primă excepţională”, care nu este impozabilă, va fi acordată acelor persoane care „şi-au exercitat în mod efectiv funcţiile” în instituţii publice de sănătate, „între 1 martie şi 30 aprilie 2020”, se precizează în decret.

Prima a fost anunţată încă de la sfârşitul lui martie de şeful statului, Emmanuel Macron, după ce a declarat că Franţa este „în război cu un inamic invizibil”.

Acordarea ei a rămas însă în suspans până la apariţia decretului, anunţată iniţial pentru începutul lunii mai şi care a făcut obiectul unor intense discuţii.

Efortul bugetar total pentru aceste prime va fi de 1,3 miliarde de euro, potrivit Ministerului francez al Sănătăţii, titrează Agerpres.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/franta-prime-de-500-si-1500-de-euro-pentru-romanii-care-lucreaza-in-spitale_443182.html