Grecia iese din lockdown și-și așteaptă turiștii/Croația a testat certificatul verde european

Grecia și-a lansat sezonul turistic, ridicând cele mai multe restricții, chiar dacă înregistrează în jur de 2.000 de cazuri noi de COVID-19 în decurs de 24 de ore. Croația a testat cu succes certificatul verde european.

Turiștii germani au început deja să sosească, dar britanicii nu pot face acest lucru, deoarece Grecia nu se află pe ”lista verde” întocmită de Guvernul de la Londra, notează BBC Online. Britanicii vor putea în schimb, începând de luni, să călătorească în Portugalia.

Grecia mai are în vigoare câteva restricții, dar cele mai importante au fost ridicate. Astfel, grecii nu mai trebuie să ajunge prin sms când își părăsesc locuințele, pot circula între regiunile, iar restricțiile de circulație pe timpul nopții se mai aplică doar între 00:30 – 5:00.

O cincime din economia Greciei depinde de sectorul turistic, care angajează 20% din lucrători. „Ne deschidem industria turistică către lume”, a anunțat joi seara ministrul turismului Haris Theoharis în fața Templului lui Poseidon la Cape Sounion, în apropiere de Atena.

Turiști din 53 de țări pot călători în Grecia completând cu o zi înainte un formular – passenger locator form (PLF) – în care să precizeze unde vor locui și să prezinte un certificatde vaccinare, un test PCR negativ sau un document care să are că au trecut recent prin boală.

Vineri dimineața, pe Aeroportul din Heraklion au aterizat mai multe curse venind de la Frankfurt, Düsseldorf, Hanovra și Stuttgart.

Locuitorii din Anglia și Scoția pot merge în concediu în mai multe țări, începând de luni, fără a mai fi nevoiți să intre în carantină la întoarcere.

Circa 12.000 de fani ai echipelor Chelsea și Manchester City vor ajunge în Portugalia pe 29 mai pentru a urmări finala Champions League de la Porto.

Ei vor veni și pleca în aceeași zi și vor avea alocată o zonă specială pe aeroport. Fanii trebuie să prezinte un test PCR negativ.

Croația a testat certificatul verde european

Croația este primul stat membru care a testat cu succes certificatul verde digital european, a anunțat ministrul de interne, Davor Božinović, relatează EURACTIV.de. Sistemul croat este acum pregătit pentru lansarea oficială, planificată pentru 1 iunie.

În zilele următoare, un grup de lucru special desemnat de Guvern va stabilit regulile pentru eliberarea certificatelor.
Citeste mai mult:https://www.euractiv.ro/extern/grecia-turism-24198