În Germania nu va fi un val al falimentelor din industria auto, va fi un tsunami

În Germania nu va fi un val al falimentelor din industria auto, va fi un tsunami. Afirmaţia aparţine unui administrator judiciar din Stuttgart, care a soluţionat peste 400 de cazuri de insolvenţă în cariera sa.

Într-un dialog recent cu un jurnalist de la Handelsblatt, avocatul Joachim Exner a evaluat situaţia firmei de care se ocupă în prezent, Eisenmann Group, unul dintre cei mai importanţi furnizori de sisteme pentru vopsitorie auto.

Compania se află în insolvenţă de circa un an, iar acordul de vânzare către o firmă din China, pentru 700 de milioane de euro, a eşuat în februarie 2020 din cauza pandemiei.

După trei luni, creditorii şi-au dat acordul pentru vânzarea pe segmente a companiei. După cum scrie cotidianul financiar german, administratorul a vândut patru divizii ale Eisenmann Group până în prezent. A mai rămas activitatea de bază a companiei, sistemele de vopsitorie auto, pe care nu o vrea nimeni.

În urma vânzării pe „componente” a firmei, care nu demult avea o cotă de 10% din piaţa globală, 650 de angajaţi şi-au pierdut locul de muncă.

În opinia lui Exner, „situaţia nu a fost niciodată atât de precară în industria componentelor auto”, deoarece s-au cumulat efectele a cel puţin trei factori negativi în ultimul an şi jumătate: trecerea către automobilul electric, declinul accentuat al cererii în 2019 şi pandemia de coronavirus.

„Managerii din sector sunt bine pregătiţi, însă nu pentru situaţii de criză”, a subliniat Joachim Exner, care administrează în paralel insolvenţa a trei producători de componente auto, conform articolului din Handelsblatt. Companiile au între 500 şi 1.000 de angajaţi şi cifre de afaceri de 80 – 150 de milioane de euro.

Toate aceste firme fac parte din ceea ce avocatul german numeşte primul val al falimentelor, care va fi urmat de un tsunami în viitorul apropiat, pe fondul mişcărilor „seismice” de pe piaţa auto.

Avertismentele sale au implicaţii deosebit de importante inclusiv pentru industria noastră, având în vedere ponderea mare a sectorului auto, automobile şi componente, în producţia industrială.

„Reducerea timpului de lucru şi a costurilor nu sunt suficiente pentru depăşirea unei crize care va dura cel puţin trei ani”, a declarat Exner, care a mai subliniat pericolul reprezentat de creditele obţinute de companii în perioada pandemiei: „Mulţi producători de componente auto au fost printre primele firme care au obţinut credite de la KfW (n.a. banca de dezvoltare deţinută de statul german), însă acestea au fost utilizate pentru finanţarea pierderilor şi nu pentru inovaţie sau modernizarea proceselor tehnologice”.

Adică aceste firme vor avea o povară şi mai mare a datoriilor şi capacitate nulă de finanţare a procesului de adaptare la noua situaţie de pe piaţa auto.

Firmele din sector se mai confruntă şi cu reticenţa băncilor de a le finanţa activitatea, chiar dacă prezintă dovezi privind obţinerea unor contracte mari.

Mai mult, una dintre căile de ieşire din această capcană, piaţa de achiziţii şi fuziuni, este blocată.

După cum a mai declarat Joachim Exner, una dintre cele mai mari piedici în calea restructurării sectorului de componente auto o reprezintă incertitudinea masivă de la nivelul consumatorilor, care face imposibilă orice prognoză.

Tot Handelsblatt a prezent recent şi situaţia unui dintre giganţii de pe piaţa componentelor auto, ZF Friedrichshafen, al treilea producător de pe piaţa germană, după Continental şi Bosch.

În prima jumătate a acestui an, vânzările companiei au scăzut cu peste 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 13,5 miliarde de euro, iar pierderea a fost de 911 milioane de euro, după un profit net de 164 de milioane în S1 2019.

Pe fondul finalizării preluării producătorului de sisteme de frânare Wabco, datoria netă a companiei ZF Friedrichshafen a crescut de la 4,7 miliarde de euro până la circa 12 miliarde.

În acest context, la sfârşitul lunii martie 2020 Moody’s a anunţat reducerea ratingului la Ba1 cu perspectivă negativă. După câteva zile Standard & Poor’s a anunţat reducerea ratingului până la primul nivel speculativ, BB+, şi o perspectivă negativă.

Oficialii companiei şi-au exprimat optimismul cu privire la accelerarea redresării activităţii, pe fondul aşteptărilor de creştere pe piaţa chineză, însă pentru ansamblul pieţei redresarea va fi lentă.

„ZF nu aşteaptă o redresare a pieţei până la nivelul din 2019 în următorii trei ani”, a declarat Wolf-Henning Scheider, directorul executiv al companiei, pentru Handelsblatt.

Dacă ZF Friedrichshafen, Continental sau Bosch îşi pot permite să spere şi să aştepte redresarea pieţei auto, celor mai multe dintre companiile mici şi mijlocii din sector le-a rămas doar resemnarea înainte de impactul valului seismic.

Iar acesta pare să fie suficient de puternic pentru a produce transformări radicale şi în sectorul industrial considerat „motor” al economiei noastre.
Citeşte întreaga ştire:https://www.bursa.ro/in-germania-nu-va-fi-un-val-al-falimentelor-din-industria-auto-va-fi-un-tsunami-41773042