Italia: A jefuit un bărbat folosind un pistol de jucărie. Tânăr român de 19 ani arestat

Un tânăr român din Italia, în vârstă de 19 ani, a fost arestat în cursul nopții de duminică spre luni, 29 iunie 2020, după ce a jefuit un bărbat folosind un pistol de jucărie. Infractorul a reușit să fure suma de 30 de euro din posesia bărbatului și a încercat totodată să-l oblige să scoată bani și de la bancomat.

Totul s-a întâmplat în piazza Eschilo din Roma, unde un bărbat s-a oprit pentru a-și cumpăra țigări de la un distribuitor automat, dar a fost abordat de un individ care a început apoi să-l lovească violent cu pistolul după cap. Sub amenințarea pistolului, infractorul i-a furat bărbatului suma de 30 de euro pe care o avea asupra sa, apoi l-a forțat să meargă la un bancomat pentru a scoate mai mulți bani.

Profitând însă de un moment de neatenție a jefuitorului, bărbatul a reușit să fugă și a cerut ajutorul forțelor de ordine. În scurt timp, agresorul a fost găsit de polițiști în timp ce se afla pe via di Acilia, acesta având încă pistolul în mână. Infractorul a încercat să fugă, dar după o scurtă urmărire a fost blocat de polițiști și pus sub arest.

Agenții de poliție au constatat că pistolul era de jucărie, dar după ce l-au condus pe tânărul român la secție au descoperit că acesta are numeroase antecedente penale pentru furt, jaf și șantaj.
Citeşte întreaga ştire:https://www.rotalianul.com/italia-jefuit-barbat-folosind-pistol-de-jucarie-tanar-roman-de-19-ani-arestat/