Italia. Pedepse reduse pentru românii care au masacrat o familie din Lanciano. Bătrâni italieni, torturați și jefuiți

Curtea de Apel din L’Aquila a redus cu 7 ani și 4 luni pedeapsa celor şase români care i-au masacrat şi jefuit pe soţii Carlo Martelli și Niva Bazzan, pe 23 septembrie 2018. Contestațiile pot fi formulate la Curtea Supremă, după ce vor fi publicate motivele sentinței.
Atacul a avut loc în noaptea dintre 22 și 23 septembrie în 2018. Bărbatul, un chirurg cardiovascular pensionat, a fost bătut cu cruzime, în timp ce soției sale i s-a amputat lobul urechii. Fiul cu handicap al cuplului, care se afla acasă cu părinții, a scăpat nevătămat. Martelli și soția sa au ajuns în spital cu răni grave. În prima instanță, cei trei au primit o pedeapsă totală de 65 de ani. Cu toate acestea, la apel, Curtea a redus pedeapsa cu 7 ani și 4 luni. Cei şase hoţi vor sta după gratii 77 de ani și 6 luni de închisoare.

Turlica Constantin Aurel, de 22 de ani, Ion Cosmin Turlica, de 20 de ani, și Ruset Aurel, 25 de ani au fost prinşi în timp ce încercau să fugă în România. După interogarea celor trei arestați, la comisariatul din Lanciano, aceştia au fost scoşi sub protecţie din sediu, pentru că în faţa clădirii se aflau zeci de persoane furioase, care s-au manifestat violent la vederea celor 3 hoţi români.
Liderul bandei, Alexandru Bogdan Colteanu va executa o pedeapsă de 14 ani. El a fost cel care a tăiat urechea femeii. Unsprezece ani a primit Marius Adrian Martin, iar Aurel Ruset – 8 ani și 4 luni. Constantin și Cosmin Turlica au primit câte 8 ani de închisoare. Şoferul bandei, Bogdan Ghiviziu, va rămâne după gratii 7 ani. Membrii bandei au fost acuzați de jaf calificat, provocarea rănilor grave, răpire și deţinere ilegală de arme, scrie ilgiornale.it.
Citeşte întreaga ştire:https://www.stiridiaspora.ro/italia-pedepse-reduse-pentru-romanii-care-au-masacrat-o-familie-din-lanciano-batrani-italieni-torturati-si-jefuiti_453054.html