Lovitura pregătită de autoritățile de la Viena pentru românii care muncesc în Austria

Parlamentul de la Viena a votat favorabil proiectul de lege în virtutea căruia alocaţiile pentru copiii lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor în Austria vor fi ajustate în funcţie de costul vieţii din ţările lor de origine.

În cazul copiilor cu părinţi români, această măsură implică o diminuare semnificativă a acestor ajutoare sociale, informează AFP.

Conform prevederilor aplicate până în prezent, alocaţiile acordate de sistemul austriac de ajutoare sociale pot ajunge la suma de 233 de euro pe lună pentru un copil, sumă pe care guvernul de la Viena o consideră disproporţionată în raport cu nivelul preţurilor şi al salariilor din unele ţări vecine.

Prin urmare, conform noii legi, alocaţia plătită pentru un copil în vârstă de trei ani va coborî la 97 de euro în cazul unui copil care trăieşte în Ungaria şi la 85 de euro pentru un copil care trăieşte în România.

În schimb, aceste alocaţii vor creşte pentru copiii din ţările cu un cost al vieţii mai ridicat, cum este exemplul Olandei, caz în care acest ajutor social va fi majorat cu 4,5%. Însă numai pentru aproximativ 10% din lista de ţări anexată legii sunt prevăzute astfel de creşteri.

Această revizuire a ajutoarelor sociale este una dintre promisiunile electorale ale actualei coaliţii guvernamentale formate din conservatori şi extrema-dreaptă.

Opoziţia social-democrată, liberală şi ecologistă a criticat noua lege, invocând printre argumente şi faptul că ea ar risca să afecteze activităţile de îngrijire a bătrânilor la domiciliu, desfăşurate de circa 62.000 de persoane provenite în special din România şi Slovacia, mai ales femei care îşi lasă copiii în ţările lor de origine.

În replică, guvernul de la Viena menţionează că, chiar şi în condiţiile acestei ajustări, în cazul copiilor rămaşi în ţările cele mai sărace alocaţiile ce le sunt acordate de guvernul austriac tot le vor depăşi pe cele oferite de guvernele din respectivele ţări.

Deja criticată şi de Comisia Europeană, această lege ar putea fi atacată la Curtea de Justiţie a UE.
Acest articol a fost preluat de pe stirileprotv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *