Măsura neașteptată luată de Italia, în lipsa muncitorilor români

Italia a început de la 1 iunie să acorde cărţi de sejur unor imigranţi ilegali prezenţi în ţară, pentru că în multe locuri fructele şi legumele au rămas neculese., scrie news.ro.

Măsura a fost luată după ce numărul muncitorilor agricoli din România şi Polonia a scăzut mult în timpul pandemiei Covid-19, din cauza închiderii frontierelor, și după ce numeroşi marocani veniţi să muncească în acest sector s-au întors în ţară.

Italia este afectată astfel de contradicţia de a-şi închide frontierele din cauza Covid-19, care a agravat penuria muncitorilor sezonieri în agricultură şi nevoia culegerii roşiilor, şi îngrijorări cu privire la eventuala venire a unor migranţi, în vară, de pe coastele Libiei.

În total, ”400.000 de muncitori străini muncesc în mod regulat în agricultura italiană, dintre care 36% nu se întorc la muncă anul acesta. Cine va recolta legumele şi fructele?” declară pentru Corriere della Sera preşedintele Confagricoltura, Massimiliano Giansanti.
Citeşte întreaga ştire:https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/stire-3.html