Româncă, bătută într-un supermarket din Italia. Momente cumplite pentru tânără

O româncă din localitatea italiană Gallarate a fost bătută de un necunoscut, care îi făcuse avansuri sexuale într-un supermarket. Aceasta s-a speriat și a încercat să fugă, însă nu a reușit.

Româncă, bătută într-un supermarket din Italia
Italianul a lovit-o pe femeie cu bestialitate, în timp ce clienții din magazin asistau la scenele violente fără să intervină. Episodul halucinant a avut loc sâmbătă, într-un supermarket din Gallarate, regiunea Lombardia, Italia. Românca intrase în magazinul din localitate să facă cumpărături.
Printre rafturi, aceasta a fost abordată de un italian, care a început să îi facă avansuri. La început i-a spus: „Ce drăguţă eşti!”, după care a continuat să-i şoptească diferite cuvinte.

Refuzat, bărbatul a devenit ameninţător, iar femeia a încercat să fugă. Când a ajuns în dreptul caselor de marcat, le-a cerut ajutor angajaților de la Carrefour. De menționat este că de față erau și pazinicii, dar nimeni nu a intervenit. Atunci, femeia a fost atacată de italianul agresiv. A lovit-o violent cu pumnii.
”A refuzat avansurile unui bărbat şi a plătit scump”
După al doilea pumn încasat, românca a căzut și a leșinat, dar agresorul a continuat să o lovească cu sălbăticie, sub privirile absente ale personalului și ale clienților, care doar au privit scenele șocante. În cele din urmă, unul dintre angajați a sunat la Poliție, iar bărbatul a plecat nestingherit, lăsând victima într-o baltă de sânge și fără ca cineva să îl rețină.

Acum, agresorul româncei este acum căutat de polițiști, dar avocatul româncei, Pietro Romano, a spus că tânăra nici nu mai știe exact ce s-a întâmplat.
Întrucât a fost grav bătută, femeia nu era conştientă când a venit ambulanţa şi a dus-o de urgenţă la spital. Medicii spun că victima are maxilarul rupt, dar şi fractură nazală. Singura veste bună este că, cu toate că a fost lovită la ochi şi are faţa tumefiată, ea nu riscă să-şi piardă vederea. Ea s-a ales şi cu capul spart, după ce căzut pe podea. „A refuzat avansurile unui bărbat şi a plătit scump”, a relatat unul dintre martori.
Măsuri și împotriva supermarketului
Imaginile surprinse de camerele de luat vederi din magazin și declarațiile martorilor, dar și un ceas pierdut de agresor i-ar putea ajuta pe polițiști să-l prindă pe individ. De asemenea, avocatul româncei anunță că o să se îndrepte și asupra supermarketului, ai cărui angajați au privit scenele fără să intervină.

„Sunt mandatat de clienta mea să cer să se ia măsuri atât contra agresorului, cât şi împotriva supermarketului. Ea a cerut ajutorul angajaţilor, care la rândul lor i-au chemat pe cei care se ocupă de paza magazinului. Cu toate astea, nimeni n-a sărit în ajutorul ei”, a explicat avocatul Pietro Romano.
Citeşte întreaga ştire:https://playtech.ro/stiri/romanca-batuta-intr-un-supermarket-din-italia-momente-cumplite-pentru-tanara-380109