Românca din Cuenca, Spania: 24 de ani între două culturi

Calina Morar a ajuns la Cuenca în 2002, crezând că vine în vizită. Avea prieteni în oraș, voia să stea o vreme, atât. Apoi a apărut un loc de muncă, l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț, iar șederea provizorie s-a transformat în viață. Peste douăzeci de ani, spune că se simte „foarte bine" și că Cuenca e casa ei. Fără să fi renunțat la locul din care vine.

Povestea ei nu e singulară. Provincia Cuenca, din comunitatea autonomă Castilia-La Mancha (regiune din centrul Spaniei, cu capitala la Toledo), se numără printre zonele care au câștigat populație în ultimul deceniu în bună parte datorită oamenilor veniți din alte țări. Iar românii — una dintre cele mai numeroase comunități străine din Spania — cântăresc greu în acest bilanț.

Un mariaj care începe acasă

Familia Calinei e, la propriu, o sinteză. Ea e româncă, soțul e conquense, copiii s-au născut în Spania. „Până la urmă suntem o familie", spune femeia, fără să trateze conviețuirea asta ca pe o problemă de rezolvat. Merg împreună în România, copiii își cunosc țara mamei, soțul a învățat româna. În casă se alternează limbile. „Considerăm că e foarte îmbogățitor", rezumă ea.

La sosire, diferențele erau vizibile. Peisajul, felul oamenilor de a se raporta unii la alții. Cel mai mult a mirat-o cât de multă viață se face afară din casă. „Lumea iese mult mai mult", își amintește Calina. Terase, baruri, întâlniri pe stradă — un contrast puternic cu obiceiurile mai domestice din zona de unde venea. Exact asta a și cucerit-o, treptat.

Două limbi la aceeași masă

Limba e pivotul poveștii. În familia Morar se vorbește mai ales castiliană, dar și română. Soțul o stăpânește, copiii o cunosc. „Până la urmă iese un mix", spune ea. Situația se repetă în multe familii românești stabilite în Cuenca, mai ales când copiii s-au născut aici. Motivul nu ține doar de identitate. Bunici, veri, rude au rămas în România. Fără limbă, legătura se subțiază.

Aici intervine Asociación Hispano-Rumana de Cuenca (asociație culturală mixtă care organizează cursuri de limbă și activități culturale), cu ore pentru copii și ateliere legate de literatură, istorie și tradiții. Intenția nu e să reconstruiască în Cuenca o viață paralelă. Calina insistă pe contrariu: copiii participă și la obiceiurile locului.

San Mateo și 1 Decembrie, în același calendar

Rezultatul se vede cel mai clar la sărbători. Familia ține Semana Santa (Săptămâna Patimilor, procesiunile religioase din aprilie), San Mateo (hramul orașului, în septembrie) și restul sărbătorilor spaniole. În paralel, păstrează datele românești. Pe 1 decembrie, Ziua Națională a României, copiii învață ce semnifică data, pregătesc cântece și poezii, defilează în port popular. Pe 1 martie vine rândul mărțișorului, acel șnur roșu-alb purtat ca semn al primăverii. Pe 15 ianuarie, aniversarea poetului Mihai Eminescu e marcată prin ateliere de lectură, poezie și lucru manual. „Sărbătorim și sărbătorile din Cuenca, și cele românești", explică ea.

Bucătăria funcționează la fel. La mesele mari apar preparate românești, iar în oraș există magazine cu produse specifice. Cotidianul, însă, nu înseamnă alegere. „Majoritatea facem un mix de bucătărie română și spaniolă", spune Calina, aproape literal. Gastronomia românească are totuși mai puțină vizibilitate publică decât alte bucătării — se găsesc alimentare specializate, nu și o rețea comparabilă de restaurante.

Rețeaua care prinde nou-venitul

Pentru românul care tocmai coboară din autocar la Cuenca, primul reflex e să caute compatrioți. Asociația oferă orientare pentru primele demersuri administrative, informații despre oraș, sprijin pentru învățarea castilienei — facilitate și de similitudinea dintre cele două limbi, ambele romanice. Legătura nu dispare cu timpul. Își schimbă doar rolul. „Când te întâlnești cu un român, sunt lucruri pe care poate un spaniol nu le înțelege, pur și simplu pentru că nu le-a trăit", explică ea.

Asta nu înseamnă închidere. Calina descrie oamenii din Cuenca ca „foarte deschiși" și spune că s-a simțit „foarte binevenită și integrată din primul minut". Prejudecățile? Le consideră o minoritate. Percepe, în schimb, interes când comunitatea organizează evenimente — de pildă expoziția despre regina Maria a României, deschisă pe 15 septembrie la Diputación de Cuenca (consiliul provincial, instituția care administrează bugetul și serviciile județului).

Întrebarea care traversează orice emigrație — cât schimbi și cât păstrezi — primește la ea un răspuns simplu. „Nu poți pierde ceea ce ești." Poate fi româncă și, totodată, conquense. Poate vorbi două limbi, găti două bucătării, sărbători două calendare. Iar Cuenca, orașul care trebuia să fie doar o escală, a devenit acasă.

Sursa: Voces de Cuenca