Românca din Spania: „Nu se mai câștigă mai bine ca în România”
O româncă stabilită în Spania spune că salariile nu mai acoperă chiriile și facturile: gaz de 300 de euro, abonament de metrou scumpit la 70 de euro pe lună.
O româncă stabilită în Spania, care publică pe rețelele sociale sub numele Angi, a pus pe masă un subiect incomod pentru diaspora: traiul în peninsulă nu mai e, spune ea, mai bun decât acasă. „Astăzi nu se mai câștigă mai bine aici decât în România, e invers”, susține creatoarea de conținut. Mesajul ei a strâns rapid comentarii, semn că atinge o coardă sensibilă pentru comunitatea românească din Spania, una dintre cele mai numeroase din afara granițelor.
„Ni se pare că e ușor: mă duc în Spania”
Angi, creatoare de conținut română stabilită în Spania, descrie o iluzie care se sparge greu. „Realitatea despre Spania e că nouă, celor care nu am fost acolo, ni se pare: ce ușor e, mă duc în Spania. Nu sunt atâtea locuri de muncă, e foarte multă concurență”, explică ea. Imaginea țării ca pământ al abundenței a funcționat ani la rând. Mii de români au plecat convinși că găsesc acolo ce nu găseau acasă.
Salariile, însă, nu mai țin pasul cu cheltuielile. Iar diferența de venit care justifica, în urmă cu un deceniu, o viață întreagă trăită departe de familie s-a subțiat vizibil.
Gaz, metrou, chirie: cifrele care strâng bugetul
Problema nu e doar salariul, ci ce rămâne din el după facturi. „La gaz, o dată am plătit 300 de euro. Abia se consumase gaz”, povestește Angi. La transport, situația s-a schimbat la fel de brutal: abonamentul lunar din Madrid a costat 20 de euro pentru tineri până la 25 de ani, iar după pragul de vârstă a urcat la 70 de euro pe lună (tariful obișnuit al abonamentului de transport public din regiunea Madrid, mult mai scump decât varianta redusă pentru elevi și studenți). Pentru un buget de familie, astfel de sume nu sunt detalii.
Angi spune că facturile ajung să „te sufocе”. Chiriile din marile orașe spaniole au crescut constant, iar accesul la o locuință decentă a devenit un obstacol pentru tot mai mulți rezidenți, indiferent de pașaport.
O criză a locuințelor pe care o simt și spaniolii
Aici e partea care merită subliniată pentru cititorul din România: nemulțumirea nu e o ranchiună a est-europenilor. Spaniolii înșiși vorbesc despre criza locuințelor, despre chirii urcate peste nivelul salariilor și despre greutatea de a-ți construi o viață într-un oraș care te stoarce de bani. Românii și spaniolii ajung astfel să aibă aceeași conversație la masă.
Spania rămâne o economie mare, cu un pieț al muncii care atrage în continuare. Dar avantajul față de România nu mai e atât de evident pe cât era în anii 2000, când plecările masive umpleau autobuzele spre Madrid și Castellón.
Valul care se întoarce, încet
Efectul se vede în decizii mici, luate acasă, la bucătărie: mai rămân sau mă întorc? Angi spune că mulți est-europeni își pun întrebarea dacă mai merită să continuie în Spania. Un calcul care nu se face doar pe salariu, ci pe chirie, pe gaze, pe abonamentul de metrou și pe ceea ce rămâne la finalul lunii.
Pentru românii din Spania — peste un milion, înregistrați oficial ca rezidenți — subiectul nu e teoretic. Mulți au copii născuți acolo, credite și afaceri, iar o eventuală întoarcere nu e o simplă schimbare de adresă. De aceea discuția despre costul vieții circulă atât de intens în grupurile de români din Madrid, Valencia sau Zaragoza. Nu e vorba despre unde e mai bine în mod absolut. E vorba despre ce îți permiți, lunar, într-o țară care nu mai e cea din poveștile de plecare.
Sursa: Diario AS