Românii din Spania vorbesc despre rușinea de-a fi “căpșunari”: “Ne tratează ca și cum am face ceva umilitor”
Acest articol face parte dintr-o serie de portrete despre muncitorii sezonieri români care lucrează la căpșuni în sudul Spaniei. Jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț au petrecut o lună în câmpurile de căpșuni din Palos de la Frontera, provincia Huelva, de unde au plecat la începutul lui martie, înainte ca granițele să se închidă. Românii din Huelva vorbesc despre rușinea de-a fi “căpșunari”, despre speranțele cu care au plecat din țară și despre viața pe care și-au construit-o în Spania.
Cizmele de cauciuc se afundă în noroiul și bălțile din solarii. Dimineața e frig și umezeală în Palos de la Frontera, dar peste câteva ore femeile vor transpira sub plasticul care acoperă rândurile de căpșuni, își vor da jos gecile și hanoracele și vor rămâne în bluzele cu mânecă lungă care le protejează pielea de soare. Mâinile lor se mișcă cu repeziciune, desfac frunzele, găsesc căpșunile coapte, le culeg și le așază în lădițe: cele mici dedesubt, cele mari deasupra. Fructele putrezite le aruncă într-o găleată. Spinările lor încovoiate înaintează printre rânduri – nimeni nu se îndreaptă de spate până când lădițele de 10 kilograme nu s-au umplut. Atunci femeile se ridică și le duc la camion, unde Adi, șeful de câmp, le aranjează pe paleți.
Alina, Mihaela, Mariana, Dana, Elena, Irina, Stela, Vali, Iuliana și toate celelalte românce din câmpul de căpșuni se vor îndrepta astăzi de spate de 15 ori – în medie, o muncitoare culege 150 de kilograme de căpșuni într-o zi obișnuită. Femeile sunt vesele și vocile lor se aud de la capătul câmpului. Multe poartă fard de pleoape, rimel, ruj și un strat gros de fond de ten, care le protejează fața de soarele puternic din Andaluzia.
Citeşte întreaga ştire:https://www.libertatea.ro/stiri/romanii-din-spania-vorbesc-despre-rusinea-de-a-fi-capsunari-ne-trateaza-ca-si-cum-am-face-ceva-umilitor-3046553