Un român a jefuit un bar din Italia. Și-a schimbat hainele și a revenit să achite consumația
Un român din Italia a fost arestat după ce a jefuit un bar din Sarezzo, o localitate din provincia Brescia, scrie Quibrescia.it.
Jaful a avut loc joi noaptea, iar desfășurarea evenimentelor a fost inedită.
Românul în vârstă de 27 de ani a fost mai întâi client al barului. La un moment dat, l-a anunțat pe barman că merge la un bancomat să scoată bani.
El și-a schimbat hainele și a revenit cu fața acoperită de o mască și cu un cuțit de bucătărie în mână. Românul a reușit să fure o sumă mică de bani și bilete de loterie răzuibile în valoare de 600 de euro.
Românul s-a schimbat la loc și a intrat din nou în bar să achite consumația. Un martor și camerele de supraveghere l-au dat de gol. Polițiștii, alertați între timp de patron, l-au arestat. O geantă cu banii și biletele furate a fost găsită în apropierea barului.
Citeşte întreaga ştire:https://stirileprotv.ro/stiri/international/un-roman-a-jefuit-un-bar-din-italia-si-a-schimbat-hainele-si-a-revenit-sa-achite-consumatia.html