Un tânăr român din Italia și-a dat foc în fața mamei și a surorii sale. În stare gravă la spital
De la plăcere la dependenţă este o linie subţire şi nu ne dăm seama când o depăşim, acesta este avertismentul specialiștilor în legătură cu jocurile de noroc care ne pot face să pierdem controlul şi să rămânem fără niciun ban în buzunar. De foarte multe ori lucrurile nu se opresc aici, persoanele dependente ajung în pragul disperării și sunt capabile de gesturi dramatice. Ca și în cazul unui tânăr român în vârstă de 25 de ani, din Ronco All’Adige (Veneto), care și-a dat foc în fața surorii și a mamei sale care îi reproșa că risipește prea mulți bani în sălile de jocuri de noroc. Conaționalul nostru se află în stare foarte gravă la spital.
S-a întâmplat sâmbătă, 29 august, în jurul orei 23:30. În familia de români s-a iscat o ceartă între mamă și fiu având ca subiect faptul că tânărul cheltuia salariul, ba se și îndatorase, jucând la aparatele care până în prezent i-au vândut doar vise. Vise care s-au transformat într-un coșmar pentru el și pentru cei dragi lui când, sătul de reproșurile mamei sale, a alergat la magazia din curte, a luat bidonul cu benzină pe care și-a vărsat-o pe haine. Apoi a aprins bricheta și și-a dat foc. În câteva clipe, sub privirile îngrozite ale familiei sale, s-a transformat astfel într-o torță umană.
Risca să ajungă la un sfârșit cumplit, carbonizat de flăcările care îi devoraseră deja hainele într-o clipită, dar sora lui mai mică, în vârstă de 13 ani, văzând intențiile fratelui său, nu a ezitat să apuce furtunul de apă pentru a stinge focul. Un gest instinctiv care s-a dovedit a fi providențial chiar dacă nu l-a scutit pe fratele său de răni foarte grave. Tânărul român este internat cu prognostic rezervat la spitalul Borgo Trento, din Verona, cu arsuri profunde pe 60% din suprafața corpului. Starea lui este foarte gravă și medicii au declarat că vor fi necesare mai multe zile pentru a-i considera salvată viața, în funcție de cum va evolua situația clinică.
Despre conaționalul nostru, publicația L’Arena scrie că avea un loc de muncă stabil, era un muncitor destoinic și un băiat liniștit. „Mă întristează ce s-a întâmplat cu băiatul”, a mărturisit și primarul localității, Moreno Boninsegna, „sunt alături de familia de români în acest moment teribil. Sunt oameni buni, care muncesc și nu ne-au creat niciodată probleme. Sperăm cu toții că tânărul va depăși această fază delicată și se va recupera. Îl așteptăm acasă.”
Citeşte întreaga ştire:https://www.rotalianul.com/tanar-roman-din-italia-si-a-dat-foc-in-fata-mamei-sale-in-stare-grava-la-spital-din-cauza-arsurilor/