"> Brexit. Probleme pentru cursele Wizz Air de la Satu Mare – strainatate.info

Brexit. Probleme pentru cursele Wizz Air de la Satu Mare

Cursele internaționale de pe Aeroportul Satu Mare spre Marea Britanie, operate de către Wizz Air, s-ar putea să întâmpine unele probleme. Și asta în cazul în care Marea Britanie și Uniunea Europeană nu ar ajunge la vreun acord.

Astfel, companiile aeriene britanice şi cele ale Uniunii Europene îşi vor pierde în mod automat dreptul de zbor reciproc pe teritoriile lor în cazul în care Marea Britanie părăseşte UE fără un acord.

În schimb, Marea Britanie ar urma să respecte normele tehnice şi standardele UE privind siguranţa aviaţiei. Totodată, funcţiile asigurate în prezent de Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei vor fi preluate de către autoritatea de reglementare a aviaţiei din Marea Britanie, Agenţia pentru Aviaţie Civilă.

Reamintim că Wizz Air anunța în urmă cu câteva luni că introduce mai multe zboruri spre Luton (Londra) de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Concret, numărul curselor va crește de la două la trei. Mai exact, în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu preţuri ce încep de la doar 119* lei.

Din luna octombrie 2018 vor fi suplimentate zborurile spre Londra, de pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Aeronava care va transporta pasagerii la Satu Mare va decola de la Londra la ora 08.50 și va ateriza la Satu Mare la ora 11.35. De la Satu Mare spre Londra, aeronava va decola la ora 12.05 și va ateriza la Londra la ora 15.00. Orele reprezintă ore locale atât în Marea Britanie cât și în România.

Articol preluat de pe presasm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *