Zboruri de la Cluj spre Lisabona și Dublin, operate de o nouă companie

Clujul va lansa zboruri regulate către Lisabona (Portugalia), destinație operată în premieră pe Aeroportul Internațional Cluj de către compania aeriană HiSky, începând din sezonul de vară 2021. Compania aeriană va opera de asemenea zboruri regulate directe către Dublin (Irlanda), precum și alte zboruri charter turistice.
Noua companie aeriană HiSky aduce noutăți în rețeaua de rute a Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, prin operarea în premieră a zborurilor spre capitala Portugaliei, răspunzând astfel necesităților de conectivitate ale pasagerilor pe segmentul de trafic leisure și turistic. Zborurile spre Dublin vor suplimenta frecvențele existente deja pe această rută, oferind noi opțiuni atractive de călătorie spre Irlanda.

Compania va lansa și zboruri charter de la Cluj.
Iulian Scorpan, Director General HiSky, a declarat că s-a decis deschiderea bazei operaționale ”la Cluj pentru că există cerere, inclusiv din partea agenților comerciali locali. Vom opera atât curse regulate cât și curse charter, iar noua abordare cu care venim în fața pasagerilor, ne face să credem că vom reuși să-i fidelizăm pe toți cei care vor ajunge la bordul aeronavelor noastre. Avem deja mai multe parteneriate agreate, aici în Cluj, iar în scurt timp urmează să facem și alte anunțuri importante”, a subliniat comandantul Iulian Scorpan”.

David Ciceo: Criza COVID-19 a afectat grav Aeroportul.
Directorul General al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, a declarat că zborurile sunt de bun augur. ”Având în vedere criza fără precedent generată de pandemia SARS-CoV2, sunt îmbucurătoare veștile privind un nou operator aerian care anunță bazarea unei aeronave la Cluj și deschide noi zboruri, îmbogățind oferta de călătorie disponibilă de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj. Zborurile regulate spre Lisabona vor fi operate în premieră de pe Aeroportul Internațional Cluj și vor stabili noi legături comerciale și turistice între aceste regiuni”.
Citeste mai mult:https://www.stiridecluj.ro/economic/zboruri-de-la-cluj-spre-lisabona-si-dublin-operate-de-o-noua-companie