Gas Natural Fenosa, cumpărată de o companie internațională cu sediul la Londra

Compania internațională Duet Private Equity Limited, cu sediul în Londra, este noul proprietar al întreprinderilor de distribuție și furnizare a energiei electrice din Republica Moldova – Red Union Fenosa și Gas Natural Fenosa Furnizare Energie.

Finalizarea tranzacției este prevăzută până în luna iunie 2019, odată cu preluarea integrală a controlului de către cumpărător.

Potrivit contractului semnat între Grupul energetic Naturgy și Duet Private Equity, valoarea tranzacției se ridică la 141 de milioane de euro, inclusiv dividende de închidere.

„Procesul de schimbare a proprietarului nu va afecta activitatea licențiată ordinară a întreprinderilor de distribuție și de furnizare a energiei electrice din Republica Moldova, care își vor urma cursul lor firesc, cu menținerea echipelor directive și tehnice ce vor asigura continuitatea operațiunilor întreprinderilor pentru prestarea unui serviciu calitativ, fiabil și sigur clienților săi, în conformitate cu exigențele și standardele europene”, se spune într-un comunicat al Gas Natural Fenosa.

Întreprinderile de distribuție și furnizare a energiei electrice Î.C.S.„Red Union Fenosa” S.A. și Î.C.S.„Gas Natural Fenosa Furnizare Energie” S.R.L. deservesc în prezent circa 900 de mii de clienți, persoane fizice şi juridice, distribuie energie electrică în 19 unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv în Chişinău.

Pe parcursul celor peste 19 ani de activitate în Republica Moldova, grupul spaniol a efectuat investiții de peste 326 milioane de dolari în renovarea și modernizarea rețelelor electrice. Această stire a fost preluată de pe http://jurnal.md/ro/news/0eb9aea27ff8985c/gas-natural-fenosa-cumparata-de-o-companie-internationala-cu-sediul-la-londra-care-este-valoarea-tranzactiei.html?fbclid=IwAR01qO3_lUkUFogArxL3HOjXLDAJI-2LSh3rLZCj_Jjz0X5Py9rsr7rBKdE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *