Handbal: France-România, Simicu prezice un meci echilibrat

Alexandru Simicu are 38 de ani, nu mai joacă din 2022 și trăiește tot în departamentul Var, acolo unde a fost ani buni inter stânga la Saint-Raphaël Var handball. Joi, de la ora 21.00 a României (20.00 în Franța), privește de pe margine meciul Franța – România de la Arena du Pays d'Aix, în Aix-en-Provence (sală polivalentă de aproximativ 7.000 de locuri), din preliminariile Campionatului European din 2028.

Născut la Timișoara, cu 34 de selecții și un Mondial jucat la 17 ani, Simicu a rămas o voce ascultată în handbalul francez. Tocmai de aceea i s-a cerut un pronostic. Răspunsul lui e nuanțat: un meci „disputat“, cu România în avantaj la pauză, dar cu Franța care se impune pe final.

Ce lipsește, de fapt, echipei României

Diagnosticul fostului inter stânga e tăios și simplu. „Românii au mereu calități fizice pure uriașe, dar lipsește ceva în sistem, în tactică“, spune el. Echipa națională rămâne în urmă la pressingul defensiv și la golurile ușoare pe contraatac, iar meciurile nu sunt câștigate niciodată la diferențe mari. Concluzia, rostită fără ocolișuri: „Nu avem mentalitatea de ucigași“.

Simicu vede însă și o rază de speranță în schimbarea de la vârful federației. Bogdan Voina a fost ales anul acesta președinte, iar noul conducător are cultură de handbal francez — un detaliu care, pentru un cititor din România, înseamnă un model de organizare descentralizat, cu centre de formare și selecții pe criterii de performanță. „Sper că va avea timp să scoată o nouă generație“, spune fostul jucător.

Popescu, portarul care a scris istorie la Saint-Raphaël

Generația nouă va merge înainte fără Mihai Popescu, portarul care a apărat la Saint-Raphaël între 2015 și 2022 și care e considerat legendă acasă. S-a retras de la națională după ce a fost desemnat MVP în ultimul său meci la un Campionat European. La 41 de ani joacă încă, la Turda. „Am discutat despre retragere. Îi spun să continue să ne încânte cu paradele lui. E atât de plăcut să-l privești“, mărturisește Simicu, care îl consideră „un om extra“ și „un frate“.

La polul opus al experienței, staff-ul României l-a integrat pe francezul Cédric Sorhaindo, campion olimpic, cu patru titluri mondiale și două europene, plus un deceniu la Barcelona (2010-2021). „Poate fi o surpriză frumoasă. Sper să ne dea puțin din secretele lui“, spune Simicu.

Dinamo ridică nivelul, dar nu e suficient

Despre Franța, fostul jucător nu are dubii: rămâne o echipă completă, în top trei mondial alături de Danemarca. Iar despre handbalul românesc de club, exemplul recent e clar — Dinamo București s-a calificat în turul principal al Ligii Campionilor după un 26-36 la Montpellier. „Au înțeles că e nevoie de răbdare și de structură. Le trebuie însă mai multe echipe la acest nivel“, explică el.

Viața după sport: beton, lemn și amintiri

Cariera i s-a oprit din cauza durerilor. Ultimii doi ani la Saint-Raphaël au fost „infernului“: nu putea dormi, nu-și mai mișcă complet cotul drept, nu mai are cartilaj. „Nu voiam să continui pentru bani“, spune el. Azi e comerciant de imobile și de lemn de construcție (o profesie reglementată în Franța, bazată pe cumpărarea, renovarea și revânzarea de clădiri). „Îmi lipsește coeziunea“, recunoaște Simicu, care își ține echipele aproape cu aperitive și grătare. Speră să devină, într-o zi, sponsor al clubului care l-a făcut cunoscut. Iar Final Four-ul de altădată încă îi dă frisoane și zâmbet: „Echipele se temeau să vină aici“.

Sursa: Nice-Matin