Incendiu devastator în Grecia, un oraş întreg a fost evacuat | Zeci de pompieri români sunt în misiune la nord de Atena

Un incendiu de vegetație a scăpat luni de sub control la nord de Atena, determinând autoritățile să ordone evacuarea unui oraș de coastă din apropiere. Zeci de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor, alături de colegi greci, dar şi din alte ţări.
Vântul puternic a alimentat flăcările în zona Schimatari, la aproximativ 50 km de capitală, pe fondul unor temperaturi în creștere, notează Reuters.

Oficialii au îndemnat locuitorii să părăsească orașul Dilesi și au oprit un serviciu feroviar local, în timp ce peste 100 de pompieri, susținuți de patru avioane și două elicoptere, au luptat împotriva incendiului.

Echipele de intervenție încercau, de asemenea, să stingă un incendiu în zona Achaia, în sudul peninsulei Peloponez, unde patru sate au fost evacuate.
Anul trecut, incendiile de vegetație au devastat aproximativ 300.000 de hectare de pădure și tufișuri, în timp ce Grecia a suferit cel mai mare val de căldură din ultimii 30 de ani.

În urma criticilor ascuțite la adresa reacției sale, guvernul a promis că va spori capacitatea de stingere a incendiilor.

Câteva zeci de pompieri români și bulgari și-au preluat sâmbătă posturile în Grecia, fiind primii membri ai unei forțe europene desfășurate pentru a oferi sprijin în cazul unor incendii majore în timpul verii.

În cel mai grav dezastru provocat de incendii de vegetație din Grecia, 102 persoane au fost ucise când un incendiu a devastat orașul Mati, situat pe malul mării, și zonele învecinate, în apropiere de Atena, în vara anului 2018.
Pompierii români, misiune la nord de Atena pentru stingerea incendiilor uriaşe
„În aceste momente, modulul național specializat de stins incendii de pădure acționează pentru lichidarea unui incendiu, în zona regiunii Schimatari, situată la Nord de Atena.

28 de pompieri români, 3 mașini de stingere incendii de pădure și 1 cisternă de mare capacitate intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului care afectează o suprafață considerabilă de vegetație uscată.
Un rol foarte important pe timpul misiunii este reprezentat de cisterna de mare capacitate, utilizată pentru alimentarea cu apă a dispozitivelor de stingere. Autospeciala poate transporta 30.000 litri apă și este utilă în zonele unde nu există surse suplimentare de alimentare (hidranți, râuri, lacuri sau alte surse de apă).

Pompierii români acționează în sprijinul colegilor eleni, care au dislocat, în zona Dilesi, un număr mare de resurse (peste 25 de mașini de stingere, precum și aeronave specializate).

Intervenția modulului are loc la solicitarea ofițerului elen, delegat în asistarea și buna desfășurarea a întregii misiuni derulate de salvatorii români”, se arată într-un comunicat al IGSU.
Citiți mai mult:https://www.antena3.ro/externe/incendiu-grecia-atena-oras-evacuat-pompieri-romani-misiune-644832.html