Mirela își povestește viața online. De la ororile din orfelinatele băcăuane, la cerșit în Suedia

Abandonată după botez, trecută prin centre de plasament, abuzată sexual, campioană la arte marțiale, trimisă la cerșit în Suedia. Este povestea unei tinere originare din Comănești care a găsit puterea să descrie toate aceste experiențe pe un blog.

Miliarde de oameni și tot atâtea povești. Asta găzduiește planeta asta mare. Câteva dintre ele le cunoaștem, iar presa de multe ori a dat un titlu cu priză la public: Viața bate filmul. Și chiar așa e. Nu de puține ori, poveștile unor oameni simpli au ajuns ecranizări de succes sau bestsellere. În acest registru ne încadrăm și noi astăzi și vă aducem o poveste incredibilă. Autoarea ei este o tânără băcăuancă, acum plecată din țară, care a decis să-și descrie povestea vieții, și nu numai, pe un blog. Ea este Mirela Ștefanache și acum trăiește în Suedia.

Chiar se întâmplă așa ceva?
Mirela este născută în 1984, undeva în zona Comănești. În povestea ei intitulată „The Punishment” (Pedeapsa) și postată pe blogul personal, Mirela scrie cum a venit pe lume și cum la botez a fost abandonată chiar la biserică. Așa a început calvarul vieții ei, odată cu sosirea într-un orfelinat din Comănești. După ce a împlinit vârsta de 6 ani a fost transferată la Centrul de Plasament nr.2 de pe strada Henri Coandă din Bacău.

Povestea Mirelei prezintă cu lux de amănunte toate nenorocirile prin care a trebuit să treacă, de la bătăile încasate de la instructoare sau de la fetele mai mari și până la abuzuri sexuale. O altă parte remarcantă a poveștii surprinde un episod în care a venit după ea tatăl ei, care a luat-o acasă cu intenția de a o vinde. Povestea în ansamblu este cutremurătoare și te acaparează, și nu îți vine să crezi că astfel de lucruri se pot întâmpla în zilele noastre.

Campioană mondială
După împlinirea vârstei de 18 ani, Mirela Ștefanache a fost transferată la Asociația Betania. Apoi, de la 19 ani a început să practice artele marțiale, qwan kido, la clubul Bao Bacău, fiind pregătită de antrenorul Valerică Diumea, despre care Mirela spune că i-a fost ca un tată. Mai mult decât atât, în anul 2011 a reprezentat România la o competiție în Maroc, unde a reușit să se încununeze cu titlul de campioană mondială, eveniment subliniat profund de presa locală la vremea respectivă.
Cu un caracter dificil din cauza vieții pe care a dus-o, dar apreciind-o ca sportivă, fostul ei antrenor ne-a spus:
„Rezultatele vorbesc de la sine. Avea calități native. Era ambițioasă, muncitoare și avea o răutate care îi dădea un plus pentru luptă. Mirela era o fată bună. Juca și fotbal cu noi, băieții. Se descurca foarte bine. După succesul de la «mondiale» din 2011, în țară nu mai avea concurență și a cucerit la «naționalele» de la Ploiești patru medalii de aur în patru probe diferite. Strict sportiv, jos pălăria pentru ea. Am ținut foarte mult la Mirela.”
Între timp a fost integrată și în câmpul muncii, lucrând la o firmă producătoare de încălțăminte de export.

Trimisă la cerșit
În 2017 a decis să plece în străinătate, în Suedia, acolo unde a avut parte de un nou episod parcă rupt din filme. „Urma să merg în Suedia unde trebuia să lucrez pentru fiica prietenului meu. Numai că lucrurile au luat o întorsătură urâtă pentru că am fost trimisă la cerșit pentru fiica prietenului meu care era șefa. În Suedia nu contează vârsta pentru așa ceva. Se întâmplă multe chestii de genul ăsta”, a povestit Mirela Ștefanache, care acum a scăpat de toate problemele. Are locuință și a avut mai multe job-uri, lucrând la curățenie în hoteluri, prin discoteci sau chiar la o fabrică de mobilă de prestigiu. O perioadă a continuat și pregătirea în artele marțiale, dar, din păcate, din cauza sănătății a trebuit să renunțe.
„De când am plecat din țară m-am întors o singură dată, să văd ce mi-a mai rămas. Din păcate nu mi-a mai rămas nimic acolo. Absolut nimic. Nu pot să mă mai întorc în România, pentru că este prea multă durere acolo. Îmi este dor de Bacău, dar doar atât. De oraș în sine. Bacău este un oraș frumos”, a mai spus Mihaela Ștefanache.

Pe lângă povestea vieții, Mirela a publicat pe blogul ei mai multe articole, reflecții despre viață, întrebări filosofice, povești ce ridică uneori mari semne de întrebare. Toate acestea le puteți aprofunda pe www.thepunishmentbook.com.
Citeşte întreaga ştire:https://www.desteptarea.ro/mirela-isi-povesteste-viata-online-de-la-ororile-din-orfelinatele-bacauane-la-cersit-in-suedia/