Noua Zeelandă a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor erupției de pe Insula Albă
Neozeelandezii din toată țara au ţinut astăzi un moment de reculegere în memoria victimelor erupției vulcanice de săptămâna trecută de pe Insula Albă soldată cu moartea a cel puţin 16 persoane. Poliția continuă eforturile de recuperare a altor două corpuri, informează Mediafax, citând Reuters.
Numărul oficial al persoanelor decedate în urma erupției de pe Insula Albă, cunoscută și prin numele său din limba maori Whakaari, este până acum de 16. Două persoane ale căror cadavre sunt considerate a fi în apele din jurul insulei sunt încă listate oficial ca dispărute.
Alte 26 de persoane rămân în spitale din Noua Zeelandă și Australia, multe fiind în stare critică cu leziuni grave provocate de arsuri.
Prim-ministrul Jacinda Ardern a condus astăzi minutul de tăcere, alături de miniștrii săi în clădirea parlamentului „Beehive” din Wellington. „Cei care au fost pierduți sunt legați pentru totdeauna de Noua Zeelandă și îi vom ține aproape”, a postat Ardern pe contul ei oficial de Instagram.
Ambasada Statelor Unite din Wellington a postat pe Twitter o fotografie cu personalul său, cu capetele plecate, în fața drapelului american arborat în bernă.
Echipele de salvare care au recuperat vineri șase corpuri de pe insulă, până acum nu au reușit să localizeze ultimele două corpuri, în ciuda mai multor ore de căutare în weekend.
Şeful poliției din Noua Zeelandă, Mike Bush, a declarat că o altă căutare aeriană va fi efectuată astăzi, pentru a ajuta scafandrii să alcătuiască un plan pentru o cercetare ulterioară sub apă.
„Vom continua operațiunea atâta timp cât vom avea șansa de a recupera acele corpuri”, a declarat Bush pentru Radio Noua Zeelandă.
Vulcanul, o destinație populară pentru excursioniștii de zi, a erupt lunea trecută, aruncând cenușă, fum și gaze peste insulă. Cei 47 de oameni aflaţi pe insulă în momentul erupţiei au inclus 24 de cetățeni australieni și patru rezidenți permanenți, precum și alți turişti din SUA, Germania, China, Marea Britanie și Malaysia.
Citeşte întreaga ştire:https://www.europafm.ro/noua-zeelanda-a-tinut-un-moment-de-reculegere-in-memoria-victimelor-eruptiei-de-pe-insula-alba/