ȚARA DIN EUROPA CARE S-A ÎNCHIS PENTRU “MENTENANȚĂ”. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU TURIȘTII STRĂINI

Suntem obișnuiți cu companiile care se închid peste weekend, însă să se închidă o țară întreagă este un lucru mai rar întâlnit. Recent, însă, autoritățile din Insulele Feroe, o țară din Atlanticul de Nord, au anunțat că se închide pentru “mentenanță”, scrie Euronews.

Premierul Aksel V. Johannesen a declarat că toate siturile turistice vor fi închise pentru ca echipele de muncitori să le conserve. Dar vizitatorii din străinătate, care vor să dea o mână de ajutor, vor fi bineveniți și li se vor oferi chiar și mâncare și cazare gratuite.

Lucrările de mentenanță includ amenajarea aleilor în zonele rurale, construirea de puncte de observație pentru protejarea naturii și a păsărilor de invazia turiștilor, precum și amplasarea de indicatoare pe traseele turistice, care să-i ajute să nu se rătăcească. 

Aceste măsuri au fost luate ca urmare a avalanșei de turiști care au descoperit recent cele 18 insule vulcanice care intră în componența țării, aflate între Norvegia și Islanda, în Atlanticul de Nord.

Cu peste 60.000 de turiști pe an deja și după ce Atlantic Airways va lansa zboruri directe de la Paris, în iulie, autoritățile se tem că arhipelagul ar putea fi luat cu asalt de străini, așa cum s-a întâmplat cu țara vecină Islanda.

Votată în 2015 destinație de văzut neapărat de către cititorii National Geographic și recomandată de experții prestigioasei reviste și numită “poate cel mai interesant loc de pe Pământ” de către New York Times, nu este de mirare că vedete internaționale precum Pamela Anderson, Bryan Adams sau John Cleese vin în Insulele Feroe pentru a scăpa de aglomerația marilor orașe. Ei și alte câteva zeci de mii de turiști. Acest articol a fost preluat de pe http://www.mondonews.ro/tara-din-europa-care-s-a-inchis-pentru-mentenanta-ce-se-intampla-cu-turistii-straini/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *