Grecia rămane în carantină națională până pe 7 decembrie! Grecii pot ieși din case doar cu sms de aprobare
Grecia a anunțat, joi, prelungirea carantinei până pe 7 decembrie, în contextul celui de-al doilea…
Grecia a anunțat, joi, prelungirea carantinei până pe 7 decembrie, în contextul celui de-al doilea…
Un șofer român de TIR a fost găsit în stare de confuzie în Italia, în…
O româncă de 25 de ani a fost arestată în Italia, provincia Torino, pentru şantaj,…
„Nici nu știu de ce a murit fiul meu, de la spital mi-au spus că…
Guvernul francez intentioneaza sa ridice masurile de izolare si sa permita deplasarile incepand de pe…
TikTok angajează peste 200 de persoane în Irlanda în următoarele trei luni. Compania se așteaptă…
O nouă zi de scădere a contaminărilor noi şi a deceselor asociate coronavirusului în Italia….
Marea Britanie şi Uniunea Europeană au anunțat luni că au reluat negocierile pentru acordul post-Brexit…
Dana Mihaela Nicoleta Chiță, în vârstă de 26 de ani, este acuzată că l-ar fi…
Germania, cea mai puternică ţară a Uniunii Europene, se vede pusă în faţa unei situaţii…
Germania era văzută ca o baliză pentru alte țări europene în primul val al pandemiei…
Se numește Dana Mihaela Nicoleta Chiță tânăra îngrijitoare româncă din Italia, în vârstă de 26…
Dorina Burlacu, o româncă stabilită de mulți ani în Italia, la Reggio Emilia, a uimit…
Toate persoanele care sosesc din zone sau state cu risc epidemiologic ridicat, care intră în…
Mihai Netea, cercetător în genetică la Institutul Nijmegen din Olanda, a acordat un interviu pentru…