Japonia nu se alătura SUA și Occidentului împotriva Chinei

Japonia nu se va alătura demersului Statelor Unite, Marii Britanii şi altor ţări în difuzarea unei declaraţii care să critice China pentru impunerea unei noi legi a securităţii în Hong Kong, a relatat duminică agenţia de presă niponă Kyodo, citând oficialităţi din ţările implicate, informează Reuters.

Marea Britanie, SUA, Australia şi Canada au condamnat China la 28 mai pentru impunerea unei legi care, în opinia lor, ar ameninţa libertatea şi ar încălca acordul chino-britanic din 1984 privind autonomia fostei colonii.

Potrivit agenției de presă Kyodo, care citează oficialităţi din ţările implicate, reprezentanţi ai guvernului de la Tokyo au fost abordaţi în privat pentru a se alătura demersului puterilor occidentale în emiterea respectivei declaraţii, însă aceştia au refuzat.

„Probabil că Japonia s-a concentrat mai mult asupra relaţiei sale cu China. Dar, ca să fim sinceri, am fost dezamăgiţi”, a declarat oficialitatea citată.

Kyodo aminteşte că purtătorul de cuvânt al diplomației chineze, Zhao Lijian, a criticat în termeni duri declaraţia comună a puterilor occidentale, precizând într-o conferinţă de presă organizată pe 29 mai că „acuzaţiile şi comentariile nejustificate formulate de ţările relevante constituie un amestec flagrant în afacerile Hong Kong-ului şi în chestiunile interne ale Chinei”.

Totodată, Zhao Lijian a transmis şi un avertisment voalat la adresa Japoniei, cerându-le oficialităţilor nipone să se delimiteze de SUA şi de ţările europene în abordarea unor chestiuni sensibile şi exprimându-și speranţa Beijingului că „partea niponă va crea condiţiile şi o atmosferă sigură” pentru realizarea vizitei președintelui chinez Xi în Japonia.

Tokyo a difuzat o declaraţie separată, pe 28 mai, ziua în care parlamentul Chinei a aprobat legislaţia de securitate naţională și în care afirma că Japonia este „foarte preocupată” de decizie, despre care observatorii spun că ar putea pune în pericol autonomia specială şi libertăţile în Hong Kong.

Japonia se află într-o poziţie complicată pe fondul tensiunilor dintre China şi SUA pe tema chestiunii Hong Kongului, în contextul în care autorităţile nipone planifică vizita de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping, programată iniţial pentru începutul lunii aprilie, dar amânată din cauza faptului că ambele părţi au căzut de acord că trebuie acordată prioritate măsurilor de combatere a pandemiei de coronavirus.

Congresul Naţional al Poporului, organul legislativ al Chinei, a adoptat pe 28 mai legea securităţii naţionale pentru Hong Kong. Această lege, după cum scrie Simon Cartledge, autorul cărții „La un sistem depărtare” (A System Apart) este ultimul pas dintr-o lungă serie de regrese pentru statul de drept și evoluția democratică ale orașului-stat, cum a fost și concedierea pe considerente ideologice a unor legislatori ai Hong Kong-ului: „cadrul de lucru constituțional al Hong Kong-ului e în colaps”.

Liderii occidentali se tem că această lege va fi folosită de Beijing la fel ca în China, prin eliminarea vocilor critice, aruncarea dizidenților în închisori, folosirea torturii împotriva celor care nu se supun. Șeful diplomației americane a vorbit în acest caz despre „clopotul de înmormântare” al autonomiei Hong Kong-ului, care și-ar putea pierde privilegiile comerciale speciale date de o lege americană din 1992. Potrivit unui amendament adoptat de Congresul SUA anul trecut, Departamentul de Stat trebuie să întocmească anual un raport pentru a evalua dacă teritoriul rămâne „suficient de autonom”, inclusiv din perspectiva drepturilor omului pentru a mai justifica măsurile, între care și exceptarea de la taxele vamale aplicate exporturilor.

Secretarul de stat Mike Pompeo a notificat la finele lunii trecute Congresul american privind concluzia administrația Trump conform căreia Hong Kong-ul nu mai poate fi considerată drept autonomă în raport cu China. Anunțul deschide posibilitatea ca Statele Unite să retragă statutul special privind comerțul preferențial și statutul financiar de care se bucura fosta colonie britanică de când a revenit sub administrare chineză în urmă cu 23 de ani.

Notificarea nu aduce penalități imediate, ele urmând a fi stabilite de comun acord de președintele Trump în urma consultărilor cu Congresul. Dar administrația americană vede mișcarea drept un avertisment pentru China prin care se atrage atenția că avantajele de care beneficiază Hong Kong-ul sunt în pericol.
Citeşte întreaga ştire:https://romania.europalibera.org/a/japonia-nu-se-al%C4%83tura-sua-%C8%99i-occidentului-%C3%AEmpotriva-chinei/30657575.html