Grădina Zoologică din Viena a primit un urs panda din China

Grădina zoologică din Viena a informat miercuri că a primit un exemplar de urs panda mascul din China care speră să se poată reproduce cu femela pe care o deţine deja parcul zoo, relatează EFE.
Noul chiriaş al parcului zoologic din Schonbrunn, care se numeşte Yuan Yuan, are 19 ani şi a ajuns în noaptea de marţi spre miercuri la Viena la capătul unei călătorii lungi în care „a mâncat muguri de bambus, a dormit şi s-a arătat foarte curios”, notează într-un comunicat Eveline Dungl, specialista în zoologie a instituţiei vieneze, care l-a însoţit în timpul zborului.
Ursul a fost ales ca nou partener pentru Yang Yang, ursoaica venită la Viena în 2003, în cadrul programului de împrumut convenit cu autorităţile chineze. Fostul ei partener, Long Hui, a murit în decembrie 2016.
La sfârşitul anului trecut, doi urşi gemeni – puii lui Yang Yang şi Long Hui, singura pereche de urşi care s-au reprodus pe cale naturală într-o grădină zoologică europeană – au fost trimişi într-o rezervaţie destinată acestor exemplare din China.
Yuan Yuan va rămâne în carantină până la sfârşitul lunii mai, când va fi prezentat publicului. Până atunci, habitatul rezervat urşilor panda de la grădina zoologică din Viena va rămâne închis.
Cei doi urşi vor trăi în secţiuni separate, deşi se vor putea vedea şi mirosi, până când va venit vremea împerecherii, în primăvara viitoare. Acest articol a fost preluat de pe https://jurnalul.antena3.ro/stiri/externe/gradina-zoologica-din-viena-a-primit-un-urs-panda-din-china-806993.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *